getbeget

ARC(Asociatia Română din Canada) la 60 de ani de existenţă

Motto# 1 : « Cu cât ne întoarcem mai înapoi, cuatât suntem mai aproape de

zei. » Platon 

Motto # 2 : « Pentru a face istorie,nu e suficient  să militezi, mai trebuie s-o si scri.

 Jean Ţăranu

Multumire

Doamnelor,Domnisoarelor si Domnilor,

Înainte de a începe conferinta însine, tin să multumesc, să salut si să felicit initiativa Asociatiei CulturaleRomâne (ACR) din Montréal si a Comunitătii Moldovenilor din Québec (CMQ) de atine si organiza această nouă editie a « Zilei Culturii Române » dela Montréal. Asa cum stim cu totii, sub egida « Participez, c’est défendretoute la culture » guvernul provincial a numit zilele de 28, 29 si 30septembrie ca fiind « Les journées de la culture », organizând înmulte centre de cultură tot felul de activităti gratuite, spectacole siseminarii pentru promovarea si avansarea culturii în întreaga provincie.  Ziarul « La Presse » chiar apublicat săptămânile trecute o brosură în care erau anuntate o serie întreagăde activităti de tot felul. Si cred cu convingere că a avea la Montréal o zidedicată culturii române în cadrul acestor trei zile, este o idee foarte bunăcare merită încurajată si sustinută de noi toti, fie prin implicare directă,fie măcar prin prezenta la astfel de evenimente, actiuni si activităticulturale românesti. Dacă nu mă însel, ARC-ul este astăzi la prima editie aunui festival de acest fel.

Introducere

În cadrul acestui frumos si minunatproiect numit « Ziua Culturii Române » trebuia si ARC-ul să ia partesi să aibă o prezentă (fie ea si simbolică si un cuvânt de spus, mai alespentru faptul că ARC-ul este cea mai veche asociatie culturală de limbă românădin Provincia Québec si, foarte probabil, din toată Canada. Nu stiu dacă dintoate celelalte provincii, dar din Provincia Québec si Provincia Ontario în modsigur este cea mai veche.

În plus, sper ca de acum înainte săputem avea, fie organizate de ARC, fie organizate de altii, posibilitatea  de a se tine cât mai multe conferinte si săvorbească câti mai multi conferentiari. În cadrul comunitătii noastre suntfoarte multi profesori, scriitori, ziaristii, etc., care ar putea, prin pregătireasi pasiunea lor, contribui la dezvoltarea culturii române de la Montréal.

Cea de-a 60-aaniversare a ARC-ului

Prin vechimea ei, prin existenta eineîntreruptă timp de 6 decenii, prin intermediul membrilor ei fondatori si atuturor acelor care au frecventat, mai mult sau mai putin, de departe sau deaproape, această asociatie culturală, ea constituie în acelas timp si o mare siimportantă pagină a istoriei comunitare românesti din Québec de după cel de-al doileaRăzboi Mondial. Istoria ARC-ului si a membrilor săi, si în special a membrilorsăi fondatori, nu este doar o simplă istorie a unei asociatii oarecare. Nu. Eareprezintă totodată si o mică, dar importantă, parte a exilului românesc, aexilului luptător anticomunist care imediat după instalarea sistemului bolsevica manifestat si s-a manifestat în favoarea valorilor democratice din taranoastră.

În plus, un detaliu care nu trebuiedeloc neglijat, în peisajul multiculturalismului provinciei Québecului si alCanadei, ARC-ul este o mică, dar importantă, particică a comunitătii românesti,comunitatea noastră fiind astăzi una din marile comunităti etnice si care,încet, încet devine din ce în ce mai vizibilă si mai importantă.

Specificare

A scrie despre istoria ARC-ului sidespre istoria comunitătii românesti din Québec si Canada, nu este o treabăusoară. Aceasta, cu cât ne îndepărtăm mai mult în timp. Cu cât vrem să aflăm sisă descoperim mai multe lucruri si informatii noi despre istoria românilor înCanada, cu atât este mai greu, mai ales despre anii care au precedat si urmatimediat după cel de-al doilea Război Mondial. Din păcate, scrierile,documentele si fotografiile care să ateste si să dovedească istoria românilorîn Canada, nu se găsesc pe toate drumurile. Fie nu s-au păstrat cu străjnicie,fie înaintasilor nostrii nu le-a păsat de ceea ce vor zice urmasii lor despreei ; fie eu nu am stiut unde si cui să mă adresez pentru a obtine cât mai multedocumente si informatii de arhivă legate de primii români canadieni si,implicit, de istoria ARC-ului.

Singura lucrare serioasă care dămulte detalii si care povesteste mai multe evenimente la care si ARC-ul a luatparte încă de la înfiinatrea sa, este cartea Domnului Doctor Jean Ţăranu avândtitlul « Prezentă românească în Canada » publicată în limba română laEditura Junimea din Iasi în anul 2004. De fapt, editia românească este otraducere după prima editie a cărtii apărute în limba franceză si publicată înanul 1986 aici la Montrél. Cu exceptia acestei cronici si acestor materialeadunate si strânse toate între două coperti, n-am mai văzut si nici n-am maiaflat să mai existe pe undeva vrun « manual de istorie comunitară. »De aceea, informatiile, descrierile evenimentelor si mai ales detaliileprivitore la vechii si membrii si fondatorii ARC-ului au trebuit luate si dindiferite alte surse, din diferite cărti, ziare si reviste.

O altă « sursă » pe carem-am bazat pentru a face această prezentare a fost si este “transmiterea orală”,adică vorba si informatia transmisă din om în om, de la gură la gură si de la urechela altă ureche. Astfel am făcut si fac public multe alte lucruri « noi »pe care, desi multi le stiu, foarte probabil că nimeni nu le-a scris si făcutpublice undeva.

În urmă cu câteva luni, tânărulDaniel Florin Predoiu, student la istorie la Universitatea Laval din orasulQuébec, care a publicat o carte cu titlul « S’initier ă l’errance en laracontant – L’exil, l’identité et la mémoire dans les journaux intimes de troisintellectels roumains », fiind lucrarea sa de masterat făcută laUniversité de Montréal, si care pregăteste în prezent o teză de doctorat cu unsubiect legat de istoria comunitătii românesti din Québec, îmi spunea că nicilui nu i-a fost si nu-i este usor să găsească materiale de referintă pentruteza sa. Mai mult, de la el am aflat că o serie întreagă de documente de arhivă,mai ales cele legate de Biserica Buna Vestire, sunt astăzi tinute sub cheie decătre consiliul parohial si ele sunt interzise marelui public.

Legat de teza tânărului doctorand dela Université Laval, si eu si altii asteptăm cu mare nerăbdare  finalizarea si publicarea cercetărilor făcutede Domnul Predoiu căci ea va constitui prima lucrare recunoscută oficial de cătreo institutie de învătământ superior si ea va avea întreaga recunostintă aautoritătilor competente si interesate de istoria comunitătii noastre.

Citind ziarul « LaPresse » de sâmbătă, 21 mai 2011, am aflat că italienii de la Montréal îsivor construi un muzeu dedicat istoriei si integrării lor pe aceste meleaguri.

Or, si în cazul cercetărilor făcutede tânărul doctorand la istorie, ca si în cazul unui eventual muzeu alemigratiei românesti din Canada, si la Montréal în mod special, ARC-ul simembrii săi fondatori trebuie să aibă un loc de frunte si să fie prezenti, eifiind practic « eroii » si personajele istorice care au marcatistoria noastră comunitară si care au jucat un rol important în afirmareaculturii române pe aceste meleaguri. Prezentarea lor, a vietii si destinului pecare l-au avut, înseamnă de fapt istoria poporului român pe tărâmnord-american.

Situl si StatutulARC-ului

                Astăzi,în septembrie-octombrie 2012, cine doreste să afle mai multe informatii despreARC si activitătile organizate de acestia, nu are decât să viziteze situlinternet la www.arcanada.org. Tot acolo se pot găsi siformularele de adeziune pentru cei care ar vrea si ar dori să devină membrii.Pentru cei interesti, tot acolo pot citi si lua cunostintă de StatutulARC-ului. Tot pe sit se pot găsi si multe alte informatii legate de comunitateanoastră de la Montréal. Nu multe, dar totusi sunt câteva. De’asemenea, cinedoreste să afle un mic istoric al realizărilor ARC-ului de la înfiintarea luisi până astăzi, o poate face vizitând rubrica « Scurt istoric ARC » prezentat si pus la dispozitia oricăruicurios si dornic de a cunoaste istoria ARC-ului.

Data exactă a aniversăriia 60 de ani

                Dacăvrem să aflăm data exacta a înfiintării ARC-ului, pe situl acestuia se află oinformatie putin confuză si contradictorie. Astfel, în Statutul ARC, laArticolul 1, litera a) numit « Istoric » se specifică foarte clar că : « Asociatiaa luat fiintă la 16 iulie 1953. » În nota numită « Scurt istoricA.R.C » citim încă de la început că : « Asociatia Română din Canada a fost înfiintată în octombrie 1952, fiindprima asociatie culturală românească de tip laic din Canada. »Nespecificând exact ziua, autorii ne lasă să întelegem că undeva între 1 si 31octombrie, « s-a născut ARC-ul ». Într-un interviu publicat de ziarulPagini Românesti de la Montréal în anul 2004, Domnul Ion Ţăranu afirmă că :« … În acest context, în toamnaanului 1952, după câteva adunări făcute cu majoritatea valului de nou-veniti dedupă cel de-al doilea Război Mondial, s-a născut Asociatia Română din Canada.Ideea noastră era să ne făurim o cultură în cadrul căreia să ne putem proiectaliber identitatea noastră de origine si de a realiza o prezentă românească dela un ocean la altul în societatea de primire. »

                Recunoscfaptul că nu am văzut si nu am consultat « certificatul de nastere »,adică actul oficial de înfiintare a ARC-ului, dar tind să cred că data de 16iulie 1953 este data « oficială » ‘’a nasterii’’ prin care  s-a înregistrat si legalizat asociatia. Foarteprobabil că în perioada de « nouă luni » asociatia nu a existat decât« în pântece »… Oricum, iniferent dacă este octombrie 52 sau iulie53, asta mai putin contează. Important este faptul că ea, asociatia, are 60ani.

Documente de arhivă(!?) si cartea « istoricului » Jean Ţăranu

În specificarea de la început ammentionat faptul că documentele autentice si de arhivă nu prea am văzut si nule-am putut consulta. Iar la nivelul « lucrărilor de specialitate »,singura carte de acest gen este cartea Domnului Ion Ţăranu.

Desi extrem de valoroasă siimportantă, această carte are si foarte multe lacune. Nu numai faptul că ea nua fost făcută în colaborare cu cineva de specialitate, nu asta-i buba, dar ce-ilipseste acestei cări sunt detaliile si prezentările cu lux de amănunte alecelor care au fondat ARC-ul, ale celor care au pus bazele solide ale comunitătiinoastre în anii 50, 60, 70, 80 si chiar si după.

În plus, dat fiind faptul că primaeditie a acestei cărti a apărut în anul 1986, adică în timpul dictaturiicomuniste, după umila mea părere, pentru a evita anumite neplăceri,această carte a fost scrisă si publicată pe placul regimului de la Bucuresti,pe placul securitătii… Din păcate, în aceste 367 de pagini nu se vorbeste delocde manifestatiile anticeausesti. Or, în plină dictatură comunistă si ceausistăsă scri în Canada o carte despre comunitatea românească din această tară, si înmod special despre cea de la Montréal, în care să nu critici si să nu ataciregimul de la Bucuresti, e mai mult decât bătător la ochi, devine suspect. Da,limba, cultura si activitătile în acest sens, adică actiunile initiate« si » cu scopul de a ne păstra limba, cultura, obiceiurile, traditiasi religia, sunt extrem de importante si bine-venite. Numai că, în anii 50, 60,70 si mai ales 80, unii, si zic bine « UNII » români (cei « absoluti »,deplini si desăvârsiti cum ar zice Petre Tutea) s-au manifestat cu curaj, pefată si categoric împotriva regimului dictatorial care încă mai domnea siteroriza fără milă în tara noastră. Iar aceasta, adică lupta anticomunistă aexilului românesc de la Montréal, si implicit a celora care făceau parte dinARC, lipseste cu desăvârsire din « opera » D-lui Dr Jean Ţăranu.

De aceea, cărtile scrise si lăsatede « scriitorul » Jean Ţăranu sunt lăudabile si importante, dar leurle-a mai lipsit « ceva » pentru a fi complete si lămuritoare asupratrecutului românesc de la Montréal si al ARC-ului. Acel « ceva » seamănăfoarte mult cu ceea ce-i lipsea tânărului bogat din parabola evanchelică care-ipoartă numele…

« ConflictulDoctorul Jean Ţăranu – Părintele Petre Popescu »

                Înziarul « Tribuna Noastră »,Nr-ul 43, din lunile februarie-martie 2004, Dl. Basile Gliga face o afirmatieextrem de importantă pentru cine vrea să stie si să deslusească« mistere » istoriei noastre comunitare. Astfel, Dl. Gliga afirmă că: « Decenii de-a rândul, comunitatearomânească din Montréal a fost polarizată din cauza conflictului dintre douăpersonalităti accentuate : Preotul Petre Popescu si Dr-ul Jean Ţăranu, labaza conflictului stând cenceptii de viată si organizare socială – bineîntelesamplificate de întrebările mai mult sau mai putin retorice : cine este‘’securist’’ si cine nu. »

                Pesitul ARC-ului găsim două afirmatii tot la fel de importante si de relevante sicare provoacă o serie întreagă de întrebări. Astfel, citind situl ARC-ului aflămcă : « În anul 1981, din initiativa ARC, si împreună cu Parohia BunaVestire, Societatea Femeilor, Societatea C-tin Brâncoaveanu, Ora de Radio,Biserica Greco-Catolică Română si FAR Canada, adresează tuturor românilor dinMontréal apelul de subscriptie pentru construirea sediului Centrului CulturalRomân Inc. din Montréal. Cu ceastă ocazie, se obtine un ajutor de 100 000 dedolari de la guvernul din Québec destinat construirii sediului, urmând caacesta să fie folosit în scopuri de către organizatiile fondatoare si cele maitârziu afiliate. » Si tot din acel « Scurt istoric ARC » aflăm că :« În anul 1965, ARC-ul semnează Apelul de subscriptie pentru construireanoii biserici Buna Vestire de pe Christoph Colomb din Montréal. »

                Or,nu se poate să se vorbească de istoria ARC-ului fără să se amintească de Dl.Dr. Jean Ţăranu (DDJT) ; si nu se poate să se vorbească de istoria (BBV)Bisericii Buna Vestire (mai ales a ultimilor 60 de ani) fără să se aminteascăde Părintele Petre Popescu (PPP). Istoria ARC-ului si istoria BBV între anii1952-1982 este ca si istoria si viata unei familii cu doi frati gemeni :ei sunt conceputi împreună, în acelas moment, de aceeasi părinti ; în pânteculmamei ei stau lipiti unul de celălalt o bună bucată de timp ; se nasc împreunăla o mică diferentă de timp ; iar după aceea, ajunsi maturi… fiecare merge pedrumul său si îsi vede de viata lui neuitând niciodată faptul că are un frategeamăn…

                Nimeni,niciodată, nu va mai putea scrie o istorie a comunitătii noastre românesti dela Montréal fără să amintească numele de Jean Ţăranu si Petre Popescu. Iar dacăastăzi dorim să întelegem prezentul, ar trebui să facem un mic efort si săclarificăm trecutul. Chiar dacă proverbul spune « Despre morti numai de bine », întelegerea si clarificarea adevăruluiistoric este mai importantă, cu atât mai mult cu cât ei doi reprezintă sisemnifică istoria ARC, a BBV si a comunitătii noastre în general.

                Fărăsă iau parte nici unuia, nici altuia, ci dintrun punct pur obiectiv ; pentru căi-am cunoscut, cred, destul de bine pe amândoi (atât în timpul vietii cât, maiales, « după », si pentru că am fost si sunt « foarte » lacurent cu pricina si motivul acestui conflict devenit déjă « disputăistorico-comunitară », tin să mentionez doar două din cauzele principaleale acestei eterne discutii. Fără să intru în prea multe detalii, detalii cares-ar putea întinde pe zeci si zeci de pagini, si pe care foarte probabil că levoi scrie într-o bună zi, mentionez că încerc să fiu azi cât mai scurt si câtmai la subiect :

1)                 Desifăcuse enorm de multe eforturi si demersuri pentru realizarea clădirilor din8060 si 8070 Christophe Colomb, adică sediul BBV si al Centrului Cultural Romândin Montréal (CCRM) ; cu toate acestea, PPP a dorit cu orice pret să sedebaraseze de « oile negre » (expresie folosită de însusi DDJT), adicăde toti acei « incomozi » care-i încurcau planurile lui si care îlîmpiedicau să domnească absolut pe averile, avutiile si bogătiile câstigate înurma eforului general al comunităti si al guvenului provincial.

2)                 Ceeace este iarăsi adevărat, si o pot oricând dovedi, a fost marea si imensagreseală a DDJT de a fi colaborat cu Consulatul Român de la Montréal, cuAmbasada României de la Ottawa si cu securitatea de la Bucuresti.

Da, PPP dorea cu orice prêtcontrolul absolut al banilor proveniti din închiriere sălii CCRM, si  pentru a-si atinge scopul, atât el personalcât si toti ceilalti rămasi devotati lui, au exploatat la maximum această maresi imensă greseală a DDJT.

Consecintele acestui conflict aufost dezastroase pentru ARC : mai multi din membrii fondatori si apropiatiiDDJT au rămas fideli PPP si, fie au pus si ei umărul la scoaterea ARC-ului dela CCRM, fie si-au rărit si chiar încetat aparitiile (si implicit si donatiile)la Câmpul Românesc de la Val-David. Din păcate, nici astăzi la mai bine de 9ani de la disparitia PPP si trei ani jumătate de la disparitia DDJT nu s-auvindecat rănile acelui interminabil conflict… Si nici nu sunt semne că se vorvindeca curând…

Membrii fondatori aiARC-ului

Revenind la membrii fondatori aiARC-ului, pe lângă Domnul Jean Ţăranu, ar mai trebui amintiti si altii, ca spreexemplu : Domnul Petre Sultana si Domnul Iosif Bota, singurii rămasi înviată din întreg colectivul celor care au pus bazele ARC-ului. Iar dintre« cei ce nu mai sunt », ar trebui măcar să-i amintim si să-i pomenimpe : Gheorghe Loghiade, George Stanciu, Miron Georgescu, Nichita Tomescu,Florin Margescu, Alexandru Fonta, Mihai Pop, Nicolae Pora, Strein Dragomir siNicu Florescu. Numai amintirea si rostirea numelor lor înseamnă daja un mic simodest omagiu pentru ceea ce au făcut. 

Pentru că timpul nu ne permite, darmai ales datorită faptului că nu i-am cunoscut pe toti si nici nu am reusit săaflu si să găsesc informatii suficiente, nu mă voi opri decât la doi dintre ei,făcându-le câte o scurtă prezentare doar lor, adică Domnilor George Stanciu siNicolae Pora.

George Stanciu(1915-2008 )

                Unuldintre membrii fondatori ai ARC-ului care a fost foarte aproape de DDJT dar side PPP a fost inginerul George Stanciu, pe numele său adevărat Semergiu Stere. Dl.George Stanciu a trecut la cele vesnice în septembrie 2008, iar pe situlARC-ului, la rubrica « Convorbiri ARC », există un necrolog scrischiar de DDJT care iată cum îl descrie pe prietenul său : « Biserica, -adică BBV-, casa parohială,centrul comunitar, acest minunat complex de cult ortodox si de culturăromânească, mă îndoiesc foarte mult că l-am fi putut termina dacă nu ar fi fostangajamentul decisiv al lui George. La baza acestui angajament public alromânilor el a pus credinta, acea credintă care mută si muntii, dragostea depatrie si de aproapele. Speranta, cea care pentru el si cei din generatianoastră a semnificat rezistenta, ea ne-a făcut să alegem lumea liberă dinCanada, decât să trăim într-o tară fără credintă si fără Dumnezeu. Omul este ceea ce lasă! IarGeorge ne-a lăsat un întreg patrimoniu. Datoria de memorie a celor care-iurmează este de al păstra. Un vechi proverb spune că : ‘’moartea unui bătrâneste ca o bibliotecă care arde’’. Astfel, consider că românii noi veniti nutrebuie să-i uite prea repede pe cei care i-au precedat. Tocmai, de frică să nuse uite pe ei însisi. George, eu îti zic : ‘’Pe curând’’ si rugăciunilemele să te însotească pentru ca Bunul Dumnezeu să te aseze printre alesii săi. »

                Dupătrecerea sa cele vesnice, iată un scurt paragraf din ceea ce s-a scris despreel în Revista PERMANENTE din România : « Adept al Miscării Legionare,preia conducerea Corpului Muncitoresc Legionar în timpul regimului comunist.Urmărit de securitae, reuseste să-si facă pierdute urmele, schimbându-siidentitatea, identitate pe care o va păstra până la sfârsit pentru a evitacomplicatii pentru el, cât si pentru familia lui. / Pe 28 septembrie 1948,reuseste să se refugieze în Iugoslavia. Arestat, este trimis să lucreze la omină, de unde evadează. / La frontiera Greciei est arestat si, din nou, estetrimis la lucru. Reuseste să ajungă în Franta si de acolo în Canada, laMontréal, unde se stabileste definitiv. / Întemeiază o familie si are doicopii, un băiat astăzi doctor de renume si o fată, inginer. Lucrează ca inginerîn cadrul societătii de constructii si participă la realizarea de aeroporturi,poduri si autostrăzi. / În cadrul exilului românesc din Montréal se remarcăprin marele ajutor material si moral, dezinteresat pe care-l dă Preotului PetrePopescu. »

                Dl.George Stanciu a fost un om foarte retras, foarte discret, dar mereu activ siprezent acolo unde trebuia să fie. Presedinte al Consiliului parohial al BBVtimp de 29 de ani, din 1970 până în 1999, George Stanciu, asa cum spune siDDJT, foarte probabil că fără el nu s-ar fi făcut toate clădirile si tot ce seaflă astăzi pe « Insula Românească » de la Montréal situată lasud-ouest al intersectiei dintre străzile Jarry si Christoph Colomb.

Ca unul care am fost destul deaproape de el în ultimii săi ani de existentă (si probabil cel mai apropiat deel din întreaga generatie de români ajunsi aici după 1990), stiu foarte bine căel a rămas trup si suflet  devotat PPP siBBV.

Nicu Pora (1919-2002)

                Unuldintre membrii fondatori ai ARC-ului, si unul din putinii români care au reusitsă ajungă milionari, a fost Nicu Pora. Înainte cu câtiva ani de a părăsi aceastălume, Nicu Pora a autorizat-o pe scriitoarea Mia Pădurean din Ottawa să scrie ocarte despre el si viata lui. Poate vreodată vrun bun regizor de film va citiaceastă carte si va face si un film după istoria vietii zbuciumate si reusite aacestui MARE ROMÂN. Mutându-se în provincia Ontario la putină vreme dupăînfiintarea ARC-ului, el a fost si membru fondator al Asociatiei CulturaleRomâne (ACR) de la Hamilton, ON, « asociatia soră » a ARC-ului cares-a înfiintat în anul 1957. 

                Latrecerea lui la cele vesnice, iată ce a scris ziarul Cuvântul Românesc despreel : « Figură marcantă aexilului românesc, exemplu de sot si părinte, dotat cu inteligentă si fortăcreatoare, a lăsat pământului adoptiv canadian ce a fost mai bun din fiinta sisufletul său. / Născut în 16 octombrie 1919, în comuna Nades, la 20 Km deSighisoara, unde îsi pettrece copilăria si primii ani ai scolii, este puternicmarcat de miscările de trezire natională din Transilvania acelor ani. MareaUnire din 1918, activitatea reformatoare, rolul economic si politic alburgheziei, revolutia bolsevică din Octombrie 1917, au generat în scena politicăa vremii evenimente de tensiune si chiar de cruzime. Elevului de scoalăelementară îi rămâne nestearsă în frageda memorie spânzurarea de către jandarmia învătătorului din sat, în octombrie 1930. / Absolvent al liceului‘’Principele Nicolae’’ din Sighisoara, Nicoale Pora se înrolaeză în ‘’Frătiilede Cruce’’ aderând la miscarea nationalistă de apărare a integritătii siidentitătii României. El reuseste la Facultatea de Medicină, dar în scurt timpo părăseste si devine student la Institutul Politehnic din Bucuresti. Împreunăcu un grup de tineri animati de aceleasi nobile idei, mentine legătura cudetinutii din Jilava, Râmnicul Sărat si Aiud, sprijinându-i moral siprocurându-le îmbrăcăminte groasă si materiale de scris. Răpirea Baarabiei,Bucovinei de Nord si a Transilvaniei de Nord în anul 1940 precipităevenimentele si el este supus unei urmăriri stricte.  / După ce îsi petece ultimul Crăciun alanului 1940 în satul natal, îmbrăcat în Ţăran călătoreste spre Bucuresti, iarîn 1941 trece granita si pentru un timp se stabileste la Sofia. Gândul că taraera în primejdie îl determină să plece la Viena, în 1944, unde urmează scoalade parasutism, cu intentia de a continua lupta de partizani în munti. Pentu căsituatia în întreaga Europă de Est devenise neclară si instabilă, se renuntă laactiune. Ca urmare, Nicolae Pora se mută în Franta, unde îndrumă si ajută pemulti români aflati în pribegie, iar în 1950 imigrează în Canada, pentru tot restulvietii. / Ajuns în Canada, împreună cu alti tineri români se implică în viataromânească, fiind unul din fondatorii ACR-Hamilton si om de încredere laachizitionarea proprietătii pe care s-a dezvoltat actualul Câmp Românesc. /Activ în permanentă în viata românească, precum si combatant în luptaanticomunistă a Românilor din exil, Nicolae Pora se alătură imediat grupului deRomâni care au hotărât aparitia ziarului ‘’Cuvântul Românesc’’, făcând partedin colegiul lui de redactie. / Membru al Comitetului International ROMFEST, afost prezent la toate editiile din 1988, inclusiv la aceea din Bucuresti, în1998. Cu această ocazie si-a revăzut tara, după 57 de ani. A murit ca un adevăratRomân, si tot ca un adevărat Român, a fost si un bun Canadian. Pe planprofesional, Nicolae Pora a fost un bun om de afaceri, transformând mica luiciupercărie într-un adevărat gigant – Continental Mushroom Farm, care a adus oreală contributie la economia Canadei. Bustul său se afă pe una din coloaneledin Piata Primăriei din Ottawa, fiind un membru de cinste al Canadei. »

                Acestaa fost Nicu Pora, pe cât a fost de ajuns si de bogat, pe atât a fost de generoscu cauza românească, fie în Canada, fie în România.

                Revista« Candela de Montréal » din lunile ianuarie-februarie 2004, numărdedicat memoriei Preot Dr. Petre Popescu, a publicat la pagina 12 o fotografiecu întreg Consiliu parohial al BBV din anul 1954. Singurul care a făcut partedin comitetul fondator al ARC-ului în anii 1952-1953, dar si din comitetuladministartiv al BBV în anul 1954 a fost Nicu Pora.

                M-amlimitat doar la prezentarea a doi dintre membrii fondatori ai ARC-ului, dar arfi foarte frumos dacă administratorii sitului ARC ar crea o rubrică în care săprezinte în câteva cuvinte pe fiecare dintre membrii fondatori ai ARC-ului,marea lor majoritate trecuti în lumea de dincolo. Astfel si leur personal le-araduce un vesnic omagiu, dar în acelas timp ar aduce si un mare serviciu celorcare s-ar interesa despre istoria ARC-ului si, implict, a comunitătii românestide la Montréal si din Canada.

Un adevărat prieten alARC-ului : nea Nicu Naum (1923-2000)

                Dinîntreaga lor generatie, adică din generatia celor ajunsi la Montréal după celde-al doilea Război Mondial, niciunul nu a fost atât de iubit si de plâns cum afost nea Nicu Naum (NNN). Despre el cred că s-au scris cele mai multe articolesi, mai ales, cele mai sincere. Ca si DDJT si PPP, si NNN a fost unul dinsoldatii români care a luptat pe frontul din URSS si care după actul de trădarede la 23 august ‘44 a ajuns prizonier în Germania, mai târziu în Franta si încele din urmă la Montréal. Asa cum nu a fost niciodată membru la BBV, NNN nu afost niciodată membru nici la ARC, el preferând să rămână pentru vecie mereuacelas Frate de Cruce sincer si curat la suflet cum a fost si în adolescentă.

                Cutoate acestea, el a fost si este un exemplu perfect de ceea ce înseamnă unsincer si devotat  prieten sisimpatizant, atât al BBV cât si al ARC-ului. La moartea lui nu cred că aexistat vrun membru al ARC-ului fără să vină si să-l însotească pe ultimuldrum. În cartea DDJT numele lui si al copiilor lui apare de mai multe oriatunci când ni se povestesc actiunile si activitătile organizate sub egidaARC-ului. Ziarele « Cuvântul Românesc » de la Hamilton, ON,« Puncte Cardinale » de la Sibiu, România, iar mai recent, în 2009,pretioasa revistă « Rost » din România i-au adus numeroase omagii siamintiri, el fiind o persoană greu de uitat pentru cei ce l-au cunoscut.

Ca si George Stanciu si Nicu Pora,în disputa dintre PPP si DDJT, NNN a fost de partea PPP, si el fiind unuldintre cei care nu a cedat presiunilor…

Nea Nicu Naum(NNN) : « sfântul exilului românesc »

                Înurmă cu câtiva ani, cineva vorbea de NNN ca fiind « sfântul exiluluiromânesc » aluzie, bine-înteles, la Valeriu Gafencu « Sfântulînchisorilor comuniste » si la alti sfinti ai României de după instalareaabuzivă a regimului bolsevic. Desi mi se pare putin prematur si exagerat în ase vorbi astfel aredespre el, trebuie să recunosc faptul că dacă BisericaOrtodoxă Română, si în special cea din America de Nord, si-ar căuta si cinsti auadevărat eroii, martirii – si chair sfintii – asa cum ar trebui s-o facă defapt, pe lista primilor ei « candidati », alături de ÎPS SaArhiepiscopul Valerian Trifa (cel mai persecutat si cel mai hărtuit român înAmerica de Nord), ar trebui mentionat si numele celui care a fost Nicolae IspasNaum.

                ÎnArticolul 2, numit « Scop », la litera ( e), Statutul ARC-uluimentionează că scopul ARC-ului este : « Să pună în lumină valorile spiritualitătii crestine si mijloacele de-acomunica cu ele. » Si, dintre toti membrii (chiar si dintrefondatori), prietenii si simpatizantii ARC-ului, niciunul nu a pus în aplicareacest concept al ARC-ului asa cum a făcut-o NNN. Chiar dacă Gorge Stanciu siJean Ţăranu ar fi fost si ei buni candidati la o eventuală sfintire, dat fiindmultele si minunatele lor gesturi omenesti si crestinesti, ei vor fi eliminatidin start datorită faptului că au cerut înainte de moarte ca trupul lor să fiears, gest extrem de grav pentru crestinii ortodocsi si condamnat de canoaneleBisericii Ortodoxe Universale.

Atasat de câmpurile românesti NNNmergea la Val-David să-si mai vadă prietenii si să le ducă ziare, dar se duceaîn fiecare an si la Săptămâna Câmpului Românesc de la Hamilton, săptămână anualăde cultură care se desfăsura, si încă se mai desfăsoară, în această « marecitadelă de luptă împotriva comunismului ».

Câmpul Românesc de laVal-David

                Dintretoate cele multe realizate de ARC : oră de radio, biserică, memorii,centru cultural, etc., cea mai durabilă si cea mai « de actualitate » afost si este Câmpul Românesc de la Val-David, el având o viată neîntreruptă depeste 40 de ani. Această mare si frumoasă realizare a ARC-ului a rămas si astăziîn picioare. Probabil că de la înfiintarea lui în 1970-1972, el a fost si a rămasinima si plămânul ARC-ului, în ultimii ani acolo având practic loc cele maiimportante si numeroase activităti organizate de ARC : pic-nic-uri,întâlniri comunitare, spectacole, etc. 

                ZiarulZig-Zag Român-Canadian din luna iulie 2011, Editia I, si ziarul Observatorul dela Toronto, în numărul din luna august a anului curent, au publicat câte unarticol legat de viata si istoria Câmpului Românesc de la Val-David. De aceea,pentru a nu mă repeta, si pentru a cpastiga spatiu si timp, vă invit să cititiacele articole unde sunt specificate mai multe detalii legate de viata siistoria Câmpului Românesc de la la Val-Dvid.

Poemul « PoianaARC de la Val-David »

                Pentrua întelege sentimentele profunde de veselie dar si de tristete, durerile sidorurile de tară a celor care s-au implicat si au construit acest minunat «colt de Românie », nu există mijloc mai potrivit si mai frumos decâtcântecul si poezia. Poezia Doamnei Vetuta Pop, sotia unuia Domnului Mihai Pop,unul dintre membrii fondatori ai ARC-ului si primul său presedinte, esteevidentă si relevantă în acest sens. Scrisă sub formă de baladă, asemenearitmului popular din baladele « Miorita » si « MesterulManole », marile noastre capodopere de folclor, poezie si cântec românesc,poezia « Poiana ARC de la Val-David » dedicată Câmpului Românesc dela Val-David, este, din câte am văzut si citit, cea mai frumoasă si reusităpoezie dedicată unui « sat cu dor româno-canadian ». Si poetul GeorgeFilip, si alti poeti au scris poezii dedicate Câmpului Românesc, dar niciuna nueste atât de bine scrisă cum este poezia Doamnei Vetuta Pop : « La poale de ‘’Condor’’ / Este-un satcu dor, / Sat ce a lui nume / Si-a creat renume. / Prin frumosul lui, / El ne-afermecat / Si ne-a încântat, / Că ne-a amintit / De un plai iubit, / De totiîndrăgit / Si de toti dorit. // Pentru stâmpărare / Au găsit cu cale,  / Trei pribegi în lume / Să-si facă renume, /Si din munca lor / Ei au cumpărat, / Petic de pământ / Rupt din soare sfânt. //Si pe lângă el / S-au strâns frumusel, / Gingasi românasi / Ce-au clădit locas,/ L-au împodobit, / C-o sfântă troită, / C-o falnică portită / Si-o mândrăfântânită. // Si pe cum se cade / La un loc de cinste, / L-au dat în primire /Mamei Lui Iisus / Să-l vegheze-n plus. // Acol’se adună / Si cântă’mpreună / Româniiiiubiti / Din tară fugiti. / Acol’toti gândesc / Ca si mosii lor, / Datina străbună/ În limba română. / Acol’se grăieste / Mai mult româneste, / Frunze, păsări,gâze, / Toate dau din buze, / Cântul lor îngână / În limba română. // Pentru’afi găsit / Acest loc iubit, / Din ‘’Ulita Mare’’ / Coboară la vale / Pe-a‘’Predealului Cale’’, / Până dai de-o apă / Peste care trece, / / ‘’PodulRomânesc’’, / Falnic străjuit / Si bine zidit. // De te-ai rătăci / Pe acea ulită/ Bate-ntr-o portită, / Si-ti iese în cale / Fratele mai mare. / El îti dăbinete / - Te povătuieste - / Tot pe româneste. // Că acol’trăiesc / Frati cevietuiesc / Pe această glie / În colt de Românie, / Multi români veniti / Ca sitin’fugiti / De greaua tiranie. // Loc ce-a fost sfintit / În anul anume O mie nouă sute / Saptezeci as spune. / El poartă ca nume : / ‘’PoianaARC’’ – Române ! » Scrisă si semnată de autoare la data de 31 august1987.

Una din calitătile unei poezii devaloare este aceea de a transmite în cuvinte simple, frumoase si melodioase trăirilecele mai sincere si cele mai curate pe care le putem simti si avea. Aceastăcaracteristică a fost văzută si întâlnită la mai marii nostri poeti nationali,adică usurinta si darul de a exprima ceea ce simte « tot românul »,mai ales cel atasat de limba si valorile noastre milenare. Poeziile cele maireusite si îndrăgite au fost poeziile care « merg la suflet », celecare ung inima si care provoacă lacrimi. Asa a fost si este si cu poezia DoamneiVetuta Pop.

Centenar VasilePosteucă (1912-1972)

                DacăARC-ul este la o frumoasă aniversare de 60 de ani, anul acesta ARC-ul mai are ofrumoasă si importantă aniversare : o sută de ani de la nasterea mareluipoet al exilului românesc, poetul Vasile Posteucă.  « Iconarul de cuvinte », asa cum îlmai putem numi si numi opera sa poetică,  nu a fost membru fondator al ARC-ului. Înschimb, a fost membru fondator al Câmpului Românesc de la Val-David, si deaceea nu se poate trece cu vederea prezenta si implicarea « copiluidrumului » în istoria ARC-ului. Dintre toate persoanele care au jucat unrol important în viata ARC-ului, si din toate zecile si sutele de nume cares-au alăturat ARC-ului, nu cred că există personalitate a exilului si aculturii române mai importantă si mai remarcabilă decât a fost profesorul sipublicistul Vasile Posteucă. El nu a fost si nu este doar o mare personalitatea Miscării Legionare si, asemenea lui Radu Gyr, Nicolae Steinhard si multialtii, el a fost si este o mare personalitate a culturii române în general.

                Chiardacă la ora actuală el a rămas încă putin cunoscut marelui public din Româniasi din afara granitelor ei, ca si în cazul celui mai mare poet al exiluluiromânesc, poetul Aron Cotrus (o altă mare personalitate a exilui românescinvitată de ARC la Montréal în anul 1959), « va veni si vremea lor »,adică vremea să fie recunoscuti si redati limbii si culturii române. România siromânii în general încă nu s-au vindecat de rănile si nedreptătile comise deregimul comunist, mai ales atunci când aceste răni sunt încă amplificate siredeschise.

                Dintretoti confratii nostri care au trecut pe la Montréal sau prin Canada, singurul căruiai s-a ridicat o statuie este poetul Vasile Posteucă, el având astăzi o statuieîn incinta Câmpului Românesc de la Hamilton, ON. Bustul lui este una din opereremarcabile ale sculptorului Nicapetre si face parte din « Rotondascriitorilor Români din Exil ».

                Citindsi studiind îndeaproape viata si opera « poetului iconar », n-am văzutsi nu am aflat de nicăieri ca el să fi trăit sau sau să fi profesat (si lapropriu si la figurat) la Montréal. Mai mult, în anii 1953-1954 îl găsim camembru fondator la Parohia Sfântul Gheorghe din Toronto. În cv-ul său scris sireprodus de altii după trecerea lui la Domnul, aflăm că în ultimii săi ani deviată, adică anii 1970-1972 (anii în care s-a fondat si s-a cumpărat bucata depământ pe care s-a ridicat mai târziu Câmpul Românesc de la Val-David), el a trăitîn SUA si călătorea foarte mult. Toate acestea mă fac să cred că el a fost doarîn vizită prin Montréal, fără să se fi stabilit vreodată în acest oras.De’altfel, nenumărati membrii ai exilului românesc din SUA, Europa, restul Canadei,etc., au vizitat Montréalul, ARC-ul si au ajuns si pe la Val-David, fieînainte, fie după înfiintarea Câmpului Românesc.

                Încartea « Orizonturi rosii » scrisă de Ion Mihai Pacepa, acesta afirmăcă după venirea la putere a lui Ceausescu în anul 1965, acesta ar fi dat ordinsă fie ucisi, fie prin otrăvire, fie pe alte căi, mai multi lideri ai exiluluiromânesc. Desi I.M. Pacepa nu dă nici măcar un nume al vrunui lider« vizat » de dictator, tind să cred că metoda otrăvirii i-a fostaplicată « si » lui Vasile Posteucă. În septembrie 1972 el aparticipat la Congresul Uniunii Ligii a Românilor din SUA, iar la întoarcere« a căzut bolnav », boală care l-a răpus în ziua de 6 decembrie 1972.Bunul său prieten si camarad, Nicolae Novac care l-a vizitat în ultimele salezile afirmă că el a murit fiind ferm convins c-a fost victima unui asasinatpolitic. Desi din 1990 s-au mai aflat câte ceva, « misterul » mortiilui Vasile Posteucă nu s-a deslusit în întregime nici astăzi…

Concluzie

                Încuvântul de început, am dat glas unei cugetări luate din opera DDJT :« Pentru a face istorie, nu e suficient să militezi, trebuie s-o mai siscri. » Or, acest lucru si eu îl consider extrem de important, atât pentruziua de azi, cât si pentru ziua de mâine… De aceea, cu convingere solidă cred căistoria ARC-ului este importantă si ar fi bine ca orice Român de la Montréal săo stie, să se intereseze de ea si să-si cunoască propria istorie a proprieicomunităti.

                ARC-ula fost si este o asociatie de suflet. Ea a luat fiintă si a dăinuit timp de 60de ani datorită jertfelor si eforturilor benevole ale celor care au vrut să fieaproape de semenii lor si care au dorit să-si continue si să-si dezvoltedragostea lor de tară si de tot ceea ce este românesc. Cine a stat si cine stădezinteresat aproape de ARC dovedeste că-si iubeste rădăcinile si originea saromânească.

Vă multumesc.

Doamne’ajută !

Marian Costache

BIBLIOGRAFIE

1)     DrJean Taranu, « Présence roumaine au Canada », Montréal, Québec,Canada, 367 de pagini.

2)     Dr.Jean Ţăranu, « Prezentă Românească în Canada », Editura Junimea,Iasi, România, 2004, 537 de pagini.

3)     SitulARC : www.arcanada.org

4)     MiaPădurean, « De ce am fugit de acasă ? », Memoria Exilului, EdituraPuncte Cardinale, Sibiu, România, 1999, 203 pagini.

5)     DanielFlorin Predoiu, « S’initier ă l’errance en la racontant – L’exil,l’identite et la mémoire dans les journaux intimes de trois intellectuelsroumains », Éditions universitaires européennes, 2011, Sarrebruck,Allemagne, 147 pages.

6)     Fundatia Buna Vestire si Fundatia Prof. GeorgeManu, « Intelectualii si Miscarea Legionară”, Editura Fundatiei BunaVestire, Bucuresti, România, 2000, 356 de pagini.

7)     SilviaConstantinescu, « EXIL – Oameni si idei », Editura Curierul Românesc,Skogas, Suedia, 1995, 256 de pagini.

8   InstitutulNational pentru Memoria Exilului Românesc, « Români în EXIL, emigratie sidiaspora – Documente din fosta Arhivă a CC al PCR », Editura PRO HISTORIA,Bucuresti, 2006, 368 de pagini.

9)     IonMihai Pacepa, « Orizonturi rosii », Editura  Humanitas, Bucuresti, România, 2010, 496 depagini.

10)  VetutaPop, « POEME », Editura Cronica, Iasi, România, 1996, 86 de pagini.

11)  Revista« ROST », Anul 7, Nr-ul 86, aprilie 2010.

12)  Colectiaziarului « Cuvântul Românesc », Hamilton, ON, Canada.

13)  Colectiarevistei « Candela de Montréal » de la Biserica Buna Vestire dinMontréal.

14)  Colectiaziarului « Pagini Românesti », Montréal, Canada.

Nota din partea administratoruluisite-ului:

Materialul domnului Marian Costache este un punct de vedere personal, o simplă prezentareistorică a ARC-ului, nu o promovare a cultului unor persoane, pe care Legea nr.107/2006, art.5, o interzice.

Textul este considerat un drept elementar la libera exprimare (art. 19, dinDeclaraţia Universala a Drepturilor Omului), atâta timp cât nu este o glorificarea unor ideologii, care se află sub interdicţia de a fi elogiate.