getbeget

LA CE E BUN POPESCU!

Popescu nu e bun, decât …de Paul Everac (născut la Arad )

Când m-am ridicat în două picioare, n-am prea văzut niciun Popescu la conducerea social-economică a

acelui curăţel oraş de pe Mureş.

Marele făcător de bunuri şi conducător de economie era baronul Neumann; la Andrényi era fierăria, la Appónyi pantofii, la Szabó sticlăria, la Domány covoarele.

Fabrica de vagoane Astra o conducea gentlemanul-evreu Sapira. Popeştii (cu Popa, Popovici, Popovăţ,

Popeanga) erau funcţionari, profesori, clopotari, cantori, colonei e tutti quanti. Grosul banilor şi managementul abia se infiltrau, cu ţârâita, la unii Popeşti. Croitorul Ariton abia făcea faţă lui Huppert şi

Goda; Zsédely, Leipniker şi Karacsony ţineau restaurantele, zdrobindu-l pe Mohor; librarul Munteanu răzbea greu de Kerpel; Meinel ţinea cafeneaua, Eisele măcelaria, Königstorfer cofetăria, Sándor Ivan lozurile norocoase.

Am venit apoi la Bucureşti, capitala Popeştilor şi am mâncat pâine Herdan şi Gagel din făina lui Assan, mezeluri de la Rochus şi Podsudek. Industria o domina Malaxa şi Auschnitt, creditele Marmarosch-Blank. Mari monumente arhitectonice purtau semnătura lui Galleron, Gottereau sau Louis Blanc, până să ajungă la Maimarola. Medicina română luase elan de la Carol Davilla, învăţământul de la Spiru Haret, finanţele fuseseră promovate de Serurie şi Caradà, sub înţeleapta domnie a Regelui Carol I de Hohenzollern. În comedie strălucea dinastia Carageale, în istorie Xenopol şi genialul fiu al Zulniei Iorga.

(Nu suna foarte popeşte nici numele lui Haşdeu sau Eminescu). Fabrica de lumină Wolf din Filaret era de obârşie nemţească, ca şi Cişmigiul, ca şi primele muzici, iar pe capacele de canalizare strălucea numele de Montaureanu, adică Goldberger. Primul mare prelat ortodox modern se numea Şaguna şi era “tantar” (adică macedon), ca şi marele poet Goga. În spate erau câteva secole în care nici domnii nu erau români, nici egumenii, nici marii preoţi şi dregători, iar limbile distinse în comerţul cu Dumnezeu sau la curte erau slavona şi elina.

Se pare că Popescu al nostru nu e bun să iniţieze nici să gestioneze afaceri esenţiale, n-a fost bun niciodată. N-a dat case mari, de export, n-a pus la punct vreo companie reputată în Europa, n-a făcut vreo afacere răsunătoare, vreo construcţie să rămâi hăbăuc. A fost mic politician, om de zurbă şi de mişcare, ţârcovnic de idei, gestionar mărunt şi nu foarte sigur, cântăreţ la lună , dar cu voce potolită, actor în toate chipurile, în felul său mulţumit de sine, oricâte bice şi palme a încasat. S-a ridicat, ca Ionescu, în forma dandy-ului Take, sau a filosofului Nae (despre care prietenul său C.Beldie scrie că a fost un escroc) sau, înnobilat cu o evreică, ca dramaturg absurdist la Paris. A fost şi niţel moşier, dar şi crâşmar şi arendaş. Mai mult a fost rob. A inventat, dar n-a întreprins. L-a dus de nas cine a vrut: sub numele de Tătărescu franţujii, sub numele de Maniu englezii, sub numele de Pătrăşcanu ruşii.

În 1989 i se lasă acestui nătărău Popescu o ţară bine investită, cu industrie, cu irigaţii, cu oraşe întemeiate, cu rezerve mineraliere şi energetice şi cu aproape patru miliarde de dolari creanţe în cont. Plus cu o clasă muncitoare relative calificată. Dar Popescu n-are talent să conducă, să dezvolte, să administreze şi să cucerească. El e lălâu, pizmaş, chichiriţos, şmecher, tâmpit, face pe politicul căci nu ştie altceva, vrea pricopseală şi imagine, se lasă mituit, cumpărat, ca ultima jigodie, sau ia măsuri dubioase. Acest Popescu (numit şi Iliescu, Constantinescu, Băsescu ş.a.) dă cu ţara de pământ, o distruge într-un timp foarte scurt cu bună intenţie sau din prostie, îşi bagă mâinile ca funcţionar superior sau demnitar şi organele necurate în ea, o suge, o mozoleşte, o face praf. Fiindcă nu ştie altfel, nefericitul! Şi acum mai vine un plăvan de chestor american şi-i pune apostilă: “Schimbaţi managerii, aduceţi unii întregi, din altă parte! Nevoiaşilor! Păguboşilor!”. Şi mă tem că are dreptate.

Popescu nu e bun decât să plătească. Să se aiurească, iar odată săltat, să-şi chinuie concetăţenii, să le facă gura amară. Popeştii, nesinceri, necinstiţi, cabotini politici, nu sunt buni decât să înghesuie pe ceilalti Popeşti, să-i stoarcă, să-I nruineze, să-i fure, ca nişte vătafi de slugi pe niste japiţe de amărăşteni...

Nu-i talent! Nu-i cinste! Nu-i Dumnezeu!... Sau dacă este, nu-l chema Popescu !

Și răspunsul unei mare artiste poete și româncă ce trăiește de ceva vreme în Montreal:

IARĂ PE ROMÂNI DEȘTEAPTĂ-I

Da, e „prost” bietul „Popescu”

E creștin, e iubitor,

Și primește tot străinul

Să-l adape la izvor.

Da, e „prost” bietul „Popescu”

Îi dă pâine, îi dă vin,

Și-l pune în capul mesei

El să-i dea în schimb venin.

Da, e „prost” bietul „Popescu”

Îi dă aur și argint,

Chiar cămașa din spinare...

Toți îl fură și îl mint!

Da, e “prost” bietul “Popescu”

Nu vede că sunt hapsâni,

Bunătatea-i ancestrală

Îi lasă pe toți stăpâni.

Da, e „prost” bietul „Popescu”

Toți sunt „genii” și sunt „prinți”

Da, sunt proști ei, toți „Popeștii”

Că îi pripășesc cuminți!

Nu le-ajunge că veniră

Ca păduchii de prin zări,

Flămânziți la ei prin stepe:

Azi îi umplu cu ocări!

***

„Unde ești Tu Țepeș Doamne

Ca punând mâna pe ei

Să-i împarți în două cete:”...

De Români și de mișei!

Pe mișei să-i duci în zarea

De pe unde au venit,

„Geniul” să și-l lucreze

Să sporescă din nimic.

Pe acei care trădează

Din orice etnie-ar fi,

Pune-i Doamne în pustie

Până ce s-or îmblânzi.

Iar pe toți dintre străinii

Care-n Țară au venit,

Oameni de bunăcredință

Numele fie slăvit.

Lângă toți acei ce-n Veacuri

La hotar au străjuit,

România să-nflorească

Și acum și-n INFINIT.

IARĂ PE ROMÂNI DEȘTEAPTĂ-I

CĂ AU APĂ ȘI PÂMĂNT,

N-AU DECÂT SĂ ÎL LUCREZE

PENTRU TRAI BOGAT ȘI SFÂNT!

Stana Bunea

marți 24 februarie 2015, Montreal / ora 2:49 PM

N. B. Indignată de o propagandă denigratoare extrem de perfidă la adresa românilor, pe internet.

Toate meritele sunt atribuite conlocuitorilor. Valorile românilor sunt fie însușite de etniile

conlocuitoare, fie batjocorite, fie forțate să-și ia „lumea în cap” sau pur și simplu ignorate. Ba, unii găsesc chiar genială și nu se sfiesc să o declare, această manipulare voit de descurajare prin atribuirea a toate slăbiciunile de caracter și comportamentale „Popeștilor” cum sunt numiți românii generic în derâdere! Sunt atacați sub tot felul de forme în România, sau mai nou și în străinătate: a se vedea recent campania împotriva românilor în Anglia. Mai este un pas ca teza iredentistă cum că nomazii veniți din pustiile răsăritului nu au găsit pe nimeni pe teritoriul Daciei, să se impună politic ! Da, sunt proști de buni „Popeștii”! Sunt democrați prin structură. Au dat tuturor ocazia să înflorească pe meleagurile lor. Ei erau și sunt proprietari de drept ai locurilor și nu au avut nevoie să se „afirme” ca „întreprinzători” pentru că pământul bine lucrat al României le-a dat tot ceea ce aveau nevoie. Cei care au fugit de sărăcie, sau hăituiți de prin alte părți au fost nevoiți să devină întreprinzători în cadrul oferit cu generozitate de „prostul” POPESCU. Istoria totuși nu dă răsplata în 10 sau 20 de ani ci în milenii. „Cum veniră se făcură toți o apă și-un pământ...!” POPESCU a fost și va fi mereu la el acasă, în România! România atât de disprețuită, dar mai mult sau mai puțin în secret dorită de mulți... Acest tip de scrieri face parte din tehnicile binecunoscute de marketing, pentru a determina proprietarul să vândă dacă se poate pe nimic...

iar „cozi de topor” au existat mereu în istorie și nici un neam nu se poate lăuda că nu le are.

Cu infinită tristețe, aud versurile Marelui Poet al Neamului, George Coșbuc:

„Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt...” și mai aud un proverb care spune: „Să te ferească Dumnezeu de mușcătura mieilor!”