Articole
I.A. Datcu - Infiintarea Ghetoului Baraseum. Partea I
|
Înfiinţarea Ghetoului Baraşeum. Context istoric, date
biografice şi opinii antagonice.
În rândurile următoare, voi încerca să prezint evantaiul opiniilor pro şi
contra, despre controversatul Radu Gyr, precum şi evenimentele în jurul
cărora şi-a manifestat preocupările. Mă stăduiesc să mă plasez în spaţiul
demarcat al echidistanţei, fără să-l spăl de păcatele reale. Pe de altă parte, nu
vreau să-i pun în spinare raniţa acuzaţiilor inventate, dar nici sacul cu
prestaţii imaginare, bune sau rele, onorabile sau compromiţătoare.
Cititorul are totala libertate decizională, unde şi dacă trebuie puse
ghilimelele de rigoare la anumite cuvinte grăitoare, cu excepţia citatelor
edificatoare. În această lume, fiecare muritor are atitudini negative, pozitive
sau excelează în amândouă. Totdeauna opiniile diferă, deoarece nu putem să
fim identici, aşa cum din nou se doreşte. Acest text face parte din literatura
documentară. Nu este un manifest politic, de ataşament sau de ură proletară.
liceu, în 1922, Radu Gyr publica la revistele „Rampa”, „Adevărul Literar” şi
altele, motiv pentru care a fost exmatriculat pe timp limitat de trei
săptămâni, „pentru colaborare cu gazetele jidoveşti şi bolşevizate”.
În anul 1923, după bacalaureat, tânărul Radu Demetrescu s-a căsătorit
cu o frumuseţe a timpului, pe nume Rozalia, o absolventă a Liceului de fete
„Doamna Elena Cuza”, din Craiova, „o fetişcană blondă cu păr galben şi
lung, cu ochi mari şi albaştri”. Amândoi au plecat la Bucureşti pentru a
urma cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie. Căsătoria a durat patru ani,
rezultând un fiu. Alte surse nu dezvăluie această legătură. În iulie 1927,
viitorul poet s-a despărţit de Rozica şi s-a căsătorit cu Florentina. Cinci ani
mai târziu, în 1932 a venit pe lume o fetiţă, botezată Luminiţa Carmen
Simona Alexandra.
În anii studenţiei, Radu Gyr a fost coleg cu Zaharia Stancu. Cei doi vor
adera la extremele opozante, de dreapta şi de stânga. La începutul anului
1934, Gyr a fost arestat pentru complicitate indirectă la asasinarea
premierului I.G. Duca, în gara Sinaia, de către Nicadori, crimă petrecută în
seara zilei de 29 decembrie 1933. În declaraţia dată a precizat că „s-a înscris
în mişcarea legionară din idealism, din naivitate. Nu ştia că Legiunea va
ucide oameni. Nu avea nici o legătură cu asasinii”. La finalul declaraţiei a
cerut să fie eliberat din închisoare, jurând că niciodată nu se va mai amesteca
în politică.
După ce a ajuns în libertate a recidivat, scriind „Balada Nicadorilor”,
glorificându-i pe cei trei ucigaşi ai prim-ministrului I.G. Duca. Prietenul său,
Zaharia Stancu l-a atenţionat că „Nicadorii sunt nişte asasini”, după care,
Radu Gyr i-a replicat : „Eşti naiv, dragă. Poezia e una, politica e alta”,
după care, prietenia lor a luat sfârşit (Revista Apostrof a Uniunii scriitorilor
români, nr. 6/ 2016, autor Traian Lazăr).
În perioada următoare, după ce a scris versurile imnului „Sfântă tinereţe
legionară”, pe muzica lui Ion Mânzatu, Radu Gyr a fost promovat în anul
1938, de către Corneliu Zelea Codranu, la gradul de comandant legionar al
Olteniei. Contextul istoric avea ceva special. Politicienii români se aflau
într-o căutare febrilă de a găsi formula potrivită de guvernare, intenţie care a
căzut în capcana răzbunărilor interminabile, fiecare tabără susţinând că are
dreptate deplină.
Prigoana antisemită a actorilor evrei a debutat în august 1940. Regele
Carol II a decretat excluderea actorilor evrei din teatrele româneşti, adică,
masiva epurare teatrală. Conducătorul guvernului se numea Ion Gigurtu
(mandat-04 iulie-04 septembrie 1940), ministrul Cultelor şi Artelor fiind
Radu Budişteanu, în aceeaşi perioadă.
În ceste condiţii incerte, cu prelungite conflicte între naţionlişti şi
opozanţi, la 14 septembrie 1940, România a fost proclamată „Stat Naţional
Legionar”. Decretul a fost semnat cu deplină responsabilitate de regele
Mihai, răspundere ce se doreşte a fi diminuată, ocolită sau ştearsă din
cronologia evenimentelor care deranjează (Această formă statală,
considerată de comunişti ca monarho-fascistă a durat 132 de zile, fiind
abolită la 23 ianuarie 1941, de către conducătorul statului, generalul
Antonescu, prin reprimarea rebeliunii legionare. Decretul prin care s-a
desfiinţat Statul Naţional Legionar a fost semnat de regele Mihai, la 14
februarie 1941).
Cu ocazia intrării la guvernare a legionarilor, la 14 septembrie 1940,
conferenţiarul universitar Radu Gyr a fost promovat ca director general al
Teatrelor şi Operelor. Preşedintele Consiliului de Miniştri era generalul Ion
Antonescu, Ministerul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor era condus
de profesorul legionar Traian Brăileanu, în intervalul 14 septembrie 1940-21
ianuarie 1941 (şapte ani mai târziu, ministrul Brăileanu a murit la
închisoarea Aiud, în ziua de 3 octombrie 1947).
Ocupând acea funcţie decizională, antisemitul legionar Radu Gyr a
susţinut înfiinţarea Teatrului Evreiesc Baraşeum, „singurul existent în lume
la acea oră şi, oricum, un loc cert de menţinere a spiritualităţii evreieşti
într-o Europă devastată de Hitler” (revista Memoria, nr. 3/1990). Pe de altă
parte, revista Atitudini, nr. 17 şi 19 îl prezintă pe Radu Gyr ca „fondator
dincolo de toate contestările şi diversiunile mai vechi sau mai noi”. Această
măsură a fost încadrată de taberele opozante, între toleranţă şi ghetoizare.
Există opinii care impun varianta că, Teatrul Baraşeum avea destinaţia de
ghetou, asupra actorilor aplicându-se un regim sever de izolare şi tratament
auster. O altă variantă este aceea că teatrul despre care vorbim a luat fiinţă cu
sprijinul lui Liviu Rebreanu, la acea dată, director al Teatrului Naţional din
Bucureşti. Sprijinul acestuia poate fi interpretat cu suspiciunea, dacă şi
marele romancier a fost antisemit sau nu, la fondarea acelui ghetou, cu sau
fără ghilimele.
Lucrările de renovare a edificiului repartizat în strada Dr. Iuliu Barasch,
nr. 15, din alte surse, donat, au început la data de 27 octombrie 1940.
Clădirea impozantă fusese construită, înainte de anul 1900, de medicul Iuliu
Barasch, care plănuia să fie o clinică bine dotată. Pe parcursul celor patru
luni de directorat, acelaşi legionar antisemit Radu Gyr a triplat salariile
actorilor şi a înfiinţat cantine în incinta teatrelor. Sunt fapte concrete, fără
aducerea de elogii, deoarece, legile nu permit şi ne obligă să-l considerăm un
mare criminal, odios, zbir şi alte sinonime. Avantajul acelor cantine consta în
faptul că, după ciopârţirea României, de către lacomii vecini, în magazinele
de specialitate nu se găseau alimentele de bază. Toate erau raţionalizate, mai
ales că războiul bătea la uşă, pentru recucerirea teritoriilor româneşti răpite
de ţările din jur.
Tot în acea perioadă, plină de neprevăzut, a avut loc un eveniment
atroce, care a întristat o mare parte dintre cei care l-au admirat pe savantul
ucis. Este vorba de asasinarea de către legionari a profesorului Nicolae
Iorga, pe un câmp, între Strejnic şi Ploieşti, crimă petrecută în seara zilei de
27 noiembrie 1940. Referitor la acel omor premeditat, Radu Gyr a afirmat:
„Nu găsesc nici azi, vreo justificare a sălbaticului act de violenţă”.
Revenind la subiect, există şi o altă variantă, care susţine că, Teatrul
Baraşeum a fost înfiinţat de o trupă solitară de actori evrei, adică fără vize şi
alte aprobări de la forurile superioare, fără meritul directorului general,
legionar antisemit, eliberat din funcţie cu ocazia scoaterii legionarilor de la
guvernare. Teoretic, ghetoizarea actorilor evrei în incinta Teatrului Baraşeum
trebuia să înceteze la 23 ianuarie 1941, prin plecarea din scaunul ministerial
a zbirului legionar antisemit, Radu Gyr. Primul spectacol a avut loc la 1
martie 1941, cu un succes de proporţii.
După cum se ştie, începând cu 22 iunie 1941, a urmat perioada cumplită
a participării României la conflagraţia mondială, pentru recuperarea
Basarabiei şi Bucovinei de Nord, rezultând 624.740 de jertfe inutile.
Totodată, a reprezentat debutul dezastrului imputat guvernării militaro-
fasciste, care s-a încheiat la 23 august 1944, prin arestarea mareşalului Ion
Antonescu (printre cei răniţi s-a numărat şi Radu Gyr, scos din închisoare şi
trimis pe front).
Perioada 1941-1944 a fost catalogată ca dictatură antonesciană,
criminală şi rasistă, glorificarea ei fiind interzisă prin legi precise. Pe
parcursul celor patru ani, cât a durat campania militară din Est, niciun actor,
regizor sau instrumentist din Teatrul Baraşeum nu a fost deportat în
Transnistria sau în alte locuri. Arhivele timpului confirmă, evident, dacă sunt
intacte. A existat cazul farmacistului Alexandru Mandy, asupra căruia voi
reveni în partea a doua.
În acei ani de panică generalizată şi neajunsuri la fiecare pas, colectivul
Teatrului Baraşeum s-a remarcat printr-o activitate prodigioasă, abordând un
repertoriu vast, de calitate, care a stârnit invidia altor confraţi. Între anii
vitregi, 1941-1944, au fost puse în scenă 40 de spectacole, cu sute de
reprezentaţii de succes, la care au pus umărul actori evrei de mare talent,
care erau obligaţi să vorbească numai în limba română. Printre artiştii şi
regizorii de înaltă măiestrie s-au remarcat: Moni Solomon Ghelerter (1905-
1979), Elly Roman (1905-1996), N.Stroe (1906-1990) şi mulţi alţii.
Am enumerat câţiva colegi de generaţie cu antisemitul Radu Gyr. Atât
ei, cât şi ceilalţi ceva mai tineri, ca Mircea Crişan, H. Mălineanu, Edmond
Deda şi Gelu Solomonescu nu au cunoscut cumplita deportare peste Nistru,
care s-a încheiat în octombrie 1942. Toţi au fost prezenţi pe scenă, aplaudaţi
cu frenezie de spectatorii fideli, veniţi în număr mare la fiecare reprezentaţie
de mare ţinută. Un aspect confirmat chiar de caietele de spectacol distribuite
în sală, care au dezvăluit, de fiecare dată, numele actorilor prezenţi pe scenă
în rolurile destinate.
A fost o epocă, în care intelectualitatea românească şi comercianţii
români au avut mult de învăţat de la evrei, renumiţi medici, farmacişti,
avocaţi, profesori, negustori şi arendaşi desăvârşiţi, ultimele două categorii
acuzate de naţionalişti că au monopolizat economia naţională. Tot aici se
poate plasa un citat edificator: „O perioadă în care numai o minoritate
dintre evrei a simpatizat cu stânga politică. Majoritatea doreau egalitate în
drepturi, dar nu toţi au dorit comunism în România”( prof. Adrian
Cioroianu- emisiunea tv. „5 minute de istorie”, episodul 161).
Pe acest fundal, începând cu anul 1941, Radu Gyr, poetul legionar,
zbirul acuzat că a impus masiva epurare teatrală în opinia unora, a fost
arestat de mai multe ori, condamnat la diferite termene, chiar la pedeapsa
capitală, acuzat pentru versuri considerate instigatoare. În această categorie
intră controversata poezie, „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”, asupra
căreia voi reveni. Cert este că pentru cele şase strofe puse pe hârtie în 1956 a
fost condamnat la moarte, după care i-a fost comutată pedeapsa, în muncă
silnică pe viaţă. Alte capete de acuzare aduse activităţii sale au fost: crimă de
insurecţie armată, crimă de uneltire contra ordinei sociale şi crimă de
activitate intensă contra clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare, altele
neexistând în Codul Penal de atunci, pentru a fi adăugate acum în mod
retroactiv.
După 18 ani de detenţie sub mai multe dictaturi, fiind beneficiarul unor
repetate arestări, în aprilie 1963, Radu Gyr a fost graţiat de comunişti.
Supravieţuise bătăilor, frigului şi foametei din închisorile Vaslui, Miercurea
Ciuc, Râmnicu Sărat, Jilava, Braşov şi Aiud. I s-a impus să publice la revista
Ministerului Afacerilor Interne, „Glasul Patriei”, devenită „Tribuna
României”. A bătut la diverse uşi pentru un salariu modest şi o locuinţă,
deoarece averea îi fusese confiscată. Unul dintre marile paradoxuri a fost
acela că, Patriarhul Iustinian Marina îi dădea familiei poetului, în mod
discret, seara, prin intermediari, câte un pachet cu alimente greu de procurat.
Un aspect neobişnuit, în condiţiile în care „Patriarhul Roşu”, cum era
perceput, datorită loialităţii faţă de comunişti, iată că dorea să ajute
creştineşte familia unui intelectual anticomunist, care supravieţuise
ghearelor exterminării.
În anul 1972, Radu Gyr locuia pe strada Nikos Beloianis, fostă Atena.
La ora actuală, strada poartă numele lui Tache Ionescu şi este amplasată într-
un loc central, între Piaţa Amzei şi Piaţa Lahovary, traversând bulevardul
Magheru. La acea adresă primea vizitele lui Nicolae Crevedia (tatăl lui
Eugen Barbu), a părintelui Dumitru Stăniloaie, Bartolomeu Anania, Nichifor
Crainic şi a actorilor care nu l-au uitat. Cu şase zile înainte de a muri, şi-a
prevăzut sfârşitul. A scris poezia Piramidă, din care extrag şase versuri:
„Solemn şi hâd şi rece monument,/ Claustru templu dur de lespezi terne,/ Eu
dorm adânc, acestei lumi absent/ Dar, dincolo de somnul ce se-aşterne,/ În
greu-mi sarcofag incandescent/ Străfulgeră podoabele eterne.”
În dimineaţa fatidică, Răducu, nepoţelul, şi-a anunţat părinţii că, Bubu,
adică bunicul Gyr nu se mai scoală. Radu Gyr a murit de congestie
cerebrală, marţi 29 aprilie 1975, în Săptămâna Mare, la vârsta de 70 de ani.
În ziua stabilită pentru înhumare, norii scuturau o ploaie torenţială, dar, în
timpul înmormântării a apărut soarele. Lângă locul de veci al celui acuzat de
unii că a fost zbir, antisemit notoriu şi apreciat de alţii, ca Apostol-poet al
închisorilor politice, se găseau intelectuali de marcă, printre care, Romulus
Vulpescu şi, într-o poziţie retrasă, o parte dintre actorii fostului ghetou
Baraşeum, precum Moni Ghelerter, Elly Roman şi N. Stroe despre care am
mai amintit.
Aşa cum era de aşteptat, reprezentanţii Uniunii Scriitorilor Români au
lipsit cu desăvârşire, apelând la acest boicot cu multă mânie proletară sau din
alte motive doctrinare. La acea dată, în conducerea grupării scriitoriceşti se
aflau cadre de încredere ale PCR-ului, precum Virgil Teodorescu (1909-
1987), fost poet proletcultist şi Laurenţiu Fulga (1916-1984), publicist la
revista „Viaţa Militară” şi dramaturg. Au evitat să fie prezenţi lângă cel care,
în perioada septembrie 1940-ianurie 1941 a fost vicepreşedintele instituţiei.
Radu Gyr a fost înmormântat la cimitirul Bellu, din Bucureşti, chiar
lângă locul de odihnă veşnică al torţionarului care l-a maltratat, cândva, în
prelungitele anchete. Din cauza acestei vecinătăţi nepotrivite, 37 de ani mai
târziu, la 13 aprilie 2012, într-o zi de vineri, în Săptămâna Mare, osemintele
poetului au fost reînhumate la Mănăstirea Petru Vodă, din judeţul Neamţ.
Noul loc de veci se află lângă mormântul părintelui Gheorghe Calciu (1915-
2006). Osemintele clericului au fost aduse din Statele Unite, unde a murit
datorită unui cancer la pancreas.
În anul 2010, Simona Carmen Popa, fiica poetului Radu Gyr a solicitat
Tribunalului Bucureşti revizuirea condamnării din 30 martie 1959,
reabilitarea totală a poetului şi a cerut diverse sume de bani drept daune
morale şi materiale. Spre bucuria unora, toate aceste revendicări au fost
respinse, deoarece condamnarea lui Radu Gyr a avut un caracter politic
(Evenimentul zilei, din 3 februarie 2013-autor Ionel Stoica). A rămas în
picioare numai reabilitarea poetului pentru poezia „Ridică-te Gheorghe,
ridică-te Ioane”. Cu toate acestea, deciziile emise în acest sens în anii 2011
şi 2012, de Tribunalul Bucureşti şi de Curtea de Apel Bucureşti, nu sunt
luate în seamă de opozanţii antisemitului Radu Gyr, care solicită să fie
rejudecate şi reformulate, fiind considerate nemeritate.
Detalii şi comparaţii în partea a doua.
Ion Anton Datcu
Categories: Istorie contemporana, Actualitate, Pamflete
Post a Comment
Oops!
The words you entered did not match the given text. Please try again.
Oops!
Oops, you forgot something.