getbeget

Înfiinţarea Ghetoului Baraşeum. Context istoric, date

biografice şi opinii antagonice.

În rândurile următoare, voi încerca să prezint evantaiul opiniilor pro şi
contra, despre controversatul Radu Gyr, precum şi evenimentele în jurul
cărora şi-a manifestat preocupările. Mă stăduiesc să mă plasez în spaţiul
demarcat al echidistanţei, fără să-l spăl de păcatele reale. Pe de altă parte, nu
vreau   să-i   pun   în   spinare  raniţa   acuzaţiilor  inventate,  dar  nici  sacul  cu
prestaţii imaginare, bune sau rele, onorabile sau compromiţătoare.
Cititorul   are   totala   libertate   decizională,   unde   şi   dacă   trebuie   puse
ghilimelele de rigoare la anumite cuvinte grăitoare, cu excepţia citatelor
edificatoare. În această lume, fiecare muritor are atitudini negative, pozitive
sau excelează în amândouă. Totdeauna opiniile diferă, deoarece nu putem să
fim identici, aşa cum din nou se doreşte. Acest text face parte din literatura
documentară. Nu este un manifest politic, de ataşament sau de ură proletară.
liceu, în 1922, Radu Gyr publica la revistele „Rampa”, „Adevărul Literar” şi
altele,   motiv   pentru   care   a   fost   exmatriculat   pe   timp   limitat   de   trei
săptămâni, „pentru colaborare cu gazetele jidoveşti şi bolşevizate”.
În anul 1923, după bacalaureat, tânărul Radu Demetrescu s-a căsătorit
cu o frumuseţe a timpului, pe nume Rozalia, o absolventă a Liceului de fete
„Doamna Elena Cuza”, din Craiova, „o fetişcană blondă cu păr galben şi
lung, cu ochi mari şi albaştri”.  Amândoi au plecat la Bucureşti pentru a
urma cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie. Căsătoria a durat patru ani,
rezultând un fiu. Alte surse nu dezvăluie această legătură. În iulie 1927,
viitorul poet s-a despărţit de Rozica şi s-a căsătorit cu Florentina. Cinci ani
mai târziu, în 1932 a venit pe lume o fetiţă, botezată Luminiţa Carmen
Simona Alexandra.
În anii studenţiei, Radu Gyr a fost coleg cu Zaharia Stancu.  Cei doi vor
adera la extremele opozante, de dreapta şi de stânga. La începutul anului
1934,   Gyr   a   fost   arestat   pentru   complicitate   indirectă   la   asasinarea
premierului I.G. Duca, în gara Sinaia, de către Nicadori, crimă petrecută în
seara zilei de 29 decembrie 1933. În declaraţia dată a precizat că „s-a înscris
în mişcarea legionară din idealism, din naivitate. Nu ştia că Legiunea va
ucide oameni. Nu avea nici o legătură cu asasinii”. La finalul declaraţiei a
cerut să fie eliberat din închisoare, jurând că niciodată nu se va mai amesteca
în politică.
După ce a ajuns în libertate a recidivat, scriind „Balada Nicadorilor”,
glorificându-i pe cei trei ucigaşi ai prim-ministrului I.G. Duca. Prietenul său,
Zaharia Stancu l-a atenţionat că „Nicadorii sunt nişte asasini”, după care,
Radu Gyr i-a replicat :  „Eşti naiv, dragă. Poezia e una, politica e alta”,
după care, prietenia lor a luat sfârşit (Revista Apostrof  a Uniunii scriitorilor
români, nr. 6/ 2016, autor Traian Lazăr).
În perioada următoare, după ce a scris versurile imnului „Sfântă tinereţe
legionară”, pe muzica lui Ion Mânzatu, Radu Gyr a fost promovat în anul
1938, de către Corneliu Zelea Codranu, la gradul de comandant legionar al
Olteniei. Contextul istoric avea ceva special. Politicienii români se aflau
într-o căutare febrilă de a găsi formula potrivită de guvernare, intenţie care a
căzut în capcana răzbunărilor interminabile, fiecare tabără susţinând că are
dreptate deplină.
Prigoana antisemită a actorilor evrei a debutat în august 1940. Regele
Carol II a decretat excluderea actorilor evrei din teatrele româneşti, adică,
masiva  epurare  teatrală.  Conducătorul guvernului   se  numea   Ion   Gigurtu
(mandat-04 iulie-04 septembrie 1940), ministrul Cultelor şi Artelor fiind
Radu Budişteanu, în aceeaşi perioadă. 
În   ceste   condiţii   incerte,   cu   prelungite   conflicte   între   naţionlişti   şi
opozanţi, la 14 septembrie 1940, România a fost proclamată „Stat Naţional
Legionar”.   Decretul   a   fost  semnat   cu   deplină  responsabilitate   de  regele
Mihai,   răspundere  ce   se   doreşte   a   fi   diminuată,   ocolită   sau  ştearsă  din
cronologia   evenimentelor   care   deranjează   (Această   formă   statală,
considerată de  comunişti  ca  monarho-fascistă a  durat   132   de zile,   fiind
abolită   la   23   ianuarie   1941,   de   către   conducătorul   statului,   generalul
Antonescu,   prin   reprimarea   rebeliunii   legionare.   Decretul   prin   care   s-a
desfiinţat Statul Naţional Legionar a fost semnat de regele Mihai, la 14
februarie 1941).
Cu ocazia intrării la guvernare a legionarilor, la 14 septembrie 1940,
conferenţiarul universitar Radu Gyr a fost promovat ca director general al
Teatrelor şi Operelor. Preşedintele Consiliului de Miniştri era generalul Ion
Antonescu, Ministerul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor  era condus
de profesorul legionar Traian Brăileanu, în intervalul 14 septembrie 1940-21
ianuarie   1941   (şapte   ani   mai   târziu,   ministrul   Brăileanu   a   murit   la
închisoarea Aiud, în ziua de 3 octombrie 1947).
Ocupând  acea  funcţie  decizională,   antisemitul   legionar   Radu Gyr   a
susţinut înfiinţarea Teatrului Evreiesc Baraşeum, „singurul existent în lume
la acea oră şi, oricum, un loc cert de menţinere a spiritualităţii evreieşti
într-o Europă devastată de  Hitler” (revista Memoria, nr. 3/1990). Pe de altă
parte, revista Atitudini, nr. 17 şi 19 îl prezintă pe Radu Gyr ca „fondator
dincolo de toate contestările şi diversiunile mai vechi sau mai noi”. Această
măsură a fost încadrată de taberele opozante, între toleranţă şi ghetoizare.
Există opinii care impun varianta că, Teatrul Baraşeum avea destinaţia de
ghetou, asupra actorilor aplicându-se un regim sever de izolare şi tratament
auster. O altă variantă este aceea că teatrul despre care vorbim a luat fiinţă cu
sprijinul lui Liviu Rebreanu, la acea dată, director al Teatrului Naţional din
Bucureşti. Sprijinul acestuia poate fi interpretat cu suspiciunea,   dacă şi
marele romancier a fost antisemit sau nu, la fondarea acelui ghetou, cu sau
fără ghilimele.
Lucrările de renovare a edificiului repartizat în strada Dr. Iuliu Barasch,
nr. 15, din  alte surse,  donat, au început  la  data   de 27  octombrie  1940.
Clădirea impozantă fusese construită, înainte de anul 1900, de medicul Iuliu
Barasch, care plănuia să fie o clinică bine dotată. Pe parcursul celor patru
luni de directorat, acelaşi legionar antisemit Radu Gyr a triplat salariile
actorilor şi a înfiinţat cantine în incinta teatrelor. Sunt fapte concrete, fără
aducerea de elogii, deoarece, legile nu permit şi ne obligă să-l considerăm un
mare criminal, odios, zbir şi alte sinonime. Avantajul acelor cantine consta în
faptul că, după ciopârţirea României, de către lacomii vecini, în magazinele
de specialitate nu se găseau alimentele de bază. Toate erau raţionalizate, mai
ales că războiul bătea la uşă, pentru recucerirea teritoriilor româneşti răpite
de ţările din jur.
Tot în acea perioadă, plină de neprevăzut, a avut loc un eveniment
atroce, care a întristat o mare parte dintre cei care l-au admirat pe savantul
ucis.  Este  vorba de asasinarea   de către   legionari  a   profesorului   Nicolae
Iorga, pe un câmp, între Strejnic şi Ploieşti, crimă petrecută în seara zilei de
27 noiembrie 1940. Referitor la acel omor premeditat, Radu Gyr a afirmat:
„Nu găsesc nici azi, vreo justificare a sălbaticului act de violenţă”.
Revenind la subiect, există şi o altă variantă, care susţine că, Teatrul
Baraşeum a fost înfiinţat de o trupă solitară de actori evrei, adică fără vize şi
alte  aprobări  de  la   forurile  superioare,  fără  meritul   directorului  general,
legionar antisemit, eliberat din funcţie cu ocazia scoaterii legionarilor de la
guvernare. Teoretic, ghetoizarea actorilor evrei în incinta Teatrului Baraşeum
trebuia să înceteze la 23 ianuarie 1941, prin plecarea din scaunul ministerial
a zbirului legionar antisemit, Radu Gyr. Primul spectacol a avut loc la 1
martie 1941, cu un succes de proporţii.
După cum se ştie, începând cu 22 iunie 1941, a urmat perioada cumplită
a   participării   României   la   conflagraţia   mondială,   pentru   recuperarea
Basarabiei   şi   Bucovinei   de   Nord,   rezultând   624.740   de   jertfe   inutile.
Totodată,   a   reprezentat   debutul   dezastrului   imputat   guvernării   militaro-
fasciste, care s-a încheiat la 23 august 1944, prin arestarea mareşalului Ion
Antonescu (printre cei răniţi s-a numărat şi Radu Gyr, scos din închisoare şi
trimis pe front).
  Perioada   1941-1944   a   fost   catalogată   ca   dictatură   antonesciană,
criminală   şi   rasistă,   glorificarea   ei   fiind   interzisă   prin   legi   precise.   Pe
parcursul celor patru ani, cât a durat campania militară din Est, niciun actor,
regizor   sau   instrumentist   din   Teatrul   Baraşeum   nu   a   fost   deportat   în
Transnistria sau în alte locuri. Arhivele timpului confirmă, evident, dacă sunt
intacte. A existat cazul farmacistului Alexandru Mandy, asupra căruia voi
reveni în partea a doua.
În acei ani de panică  generalizată şi neajunsuri la fiecare pas, colectivul
Teatrului Baraşeum s-a remarcat printr-o activitate prodigioasă, abordând un
repertoriu vast, de calitate, care a stârnit invidia altor confraţi. Între anii
vitregi,   1941-1944,  au   fost  puse  în   scenă  40  de   spectacole,  cu  sute  de
reprezentaţii de succes, la care au pus umărul actori evrei de mare talent,
care erau obligaţi să vorbească numai în limba română. Printre artiştii şi
regizorii de înaltă măiestrie s-au remarcat: Moni Solomon Ghelerter (1905-
1979), Elly Roman (1905-1996), N.Stroe (1906-1990) şi mulţi alţii.
Am enumerat câţiva colegi de generaţie cu antisemitul Radu Gyr. Atât
ei, cât şi ceilalţi ceva mai tineri, ca Mircea Crişan, H. Mălineanu, Edmond
Deda şi Gelu Solomonescu nu au cunoscut cumplita deportare peste Nistru,
care s-a încheiat în octombrie 1942. Toţi au fost prezenţi pe scenă, aplaudaţi
cu frenezie de spectatorii fideli, veniţi în număr mare la fiecare reprezentaţie
de mare ţinută. Un aspect confirmat chiar de caietele de spectacol distribuite
în sală, care au dezvăluit, de fiecare dată, numele actorilor prezenţi pe scenă
în rolurile destinate.
A fost  o epocă, în care  intelectualitatea   românească  şi comercianţii
români au avut mult de învăţat de la evrei, renumiţi medici, farmacişti,
avocaţi, profesori, negustori şi arendaşi desăvârşiţi, ultimele două categorii
acuzate de naţionalişti că au monopolizat economia naţională. Tot aici se
poate plasa un citat edificator:  „O perioadă în care numai o minoritate
dintre evrei a simpatizat cu stânga politică. Majoritatea doreau egalitate în
drepturi,   dar   nu   toţi   au   dorit   comunism   în   România”(   prof.   Adrian
Cioroianu- emisiunea tv. „5 minute de istorie”, episodul 161).
Pe acest fundal, începând cu anul 1941, Radu Gyr, poetul legionar,
zbirul acuzat că a impus masiva epurare teatrală în opinia unora, a fost
arestat de mai multe ori, condamnat la diferite termene, chiar la pedeapsa
capitală, acuzat pentru versuri considerate instigatoare. În această categorie
intră controversata poezie,  „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”,  asupra
căreia voi reveni. Cert este că pentru cele şase strofe puse pe hârtie în 1956 a
fost condamnat la moarte, după care i-a fost comutată pedeapsa, în muncă
silnică pe viaţă. Alte capete de acuzare aduse activităţii sale au fost: crimă de
insurecţie   armată,   crimă   de   uneltire   contra   ordinei   sociale   şi   crimă   de
activitate intensă contra clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare, altele
neexistând în Codul Penal de atunci, pentru a fi adăugate acum în mod
retroactiv.
După 18 ani de detenţie sub mai multe dictaturi, fiind beneficiarul unor
repetate arestări, în   aprilie  1963,  Radu  Gyr a fost  graţiat   de   comunişti.
Supravieţuise bătăilor, frigului şi foametei din închisorile Vaslui, Miercurea
Ciuc, Râmnicu Sărat, Jilava, Braşov şi Aiud. I s-a impus să publice la revista
Ministerului   Afacerilor   Interne,   „Glasul   Patriei”,   devenită   „Tribuna
României”. A bătut la diverse uşi pentru un salariu modest şi o locuinţă,
deoarece averea îi fusese confiscată.  Unul dintre marile paradoxuri a fost
acela   că,   Patriarhul  Iustinian  Marina   îi  dădea  familiei  poetului,   în   mod
discret, seara, prin intermediari, câte un pachet cu alimente greu de procurat.
Un   aspect   neobişnuit,   în   condiţiile   în   care   „Patriarhul   Roşu”,   cum   era
perceput,   datorită   loialităţii   faţă   de   comunişti,   iată   că   dorea   să   ajute
creştineşte   familia   unui   intelectual   anticomunist,   care   supravieţuise
ghearelor exterminării.
În anul 1972, Radu Gyr locuia pe strada Nikos Beloianis, fostă Atena.
La ora actuală, strada poartă numele lui Tache Ionescu şi este amplasată într-
un loc central, între Piaţa Amzei şi Piaţa Lahovary, traversând bulevardul
Magheru. La acea  adresă primea vizitele lui Nicolae   Crevedia  (tatăl lui
Eugen Barbu), a părintelui Dumitru Stăniloaie, Bartolomeu Anania, Nichifor
Crainic şi a actorilor care nu l-au uitat. Cu şase zile înainte de a muri, şi-a
prevăzut sfârşitul. A scris poezia Piramidă, din care extrag şase versuri:
„Solemn şi hâd şi rece monument,/ Claustru templu dur de lespezi terne,/ Eu
dorm adânc, acestei lumi absent/ Dar, dincolo de somnul ce se-aşterne,/ În
greu-mi sarcofag incandescent/ Străfulgeră podoabele eterne.”
 În dimineaţa fatidică, Răducu, nepoţelul, şi-a anunţat părinţii că, Bubu,
adică   bunicul   Gyr   nu   se   mai   scoală.   Radu   Gyr   a   murit   de   congestie
cerebrală, marţi 29 aprilie 1975, în Săptămâna Mare, la vârsta de 70 de ani.
În ziua stabilită pentru înhumare, norii scuturau o ploaie torenţială, dar, în
timpul înmormântării a apărut soarele. Lângă locul de veci al celui acuzat de
unii că a fost zbir, antisemit notoriu şi apreciat de alţii, ca Apostol-poet al
închisorilor politice, se găseau intelectuali de marcă, printre care, Romulus
Vulpescu  şi,  într-o  poziţie  retrasă,  o   parte  dintre  actorii  fostului  ghetou
Baraşeum, precum Moni Ghelerter, Elly Roman şi N. Stroe despre care am
mai amintit.
Aşa cum era de aşteptat, reprezentanţii Uniunii Scriitorilor Români au
lipsit cu desăvârşire, apelând la acest boicot cu multă mânie proletară sau din
alte motive doctrinare. La acea dată, în conducerea grupării scriitoriceşti se
aflau cadre de încredere ale PCR-ului, precum Virgil Teodorescu (1909-
1987), fost poet proletcultist şi Laurenţiu Fulga (1916-1984), publicist la
revista „Viaţa Militară” şi dramaturg. Au evitat să fie prezenţi lângă cel care,
în perioada septembrie 1940-ianurie 1941 a fost vicepreşedintele instituţiei.
Radu Gyr a fost înmormântat la cimitirul Bellu, din Bucureşti, chiar
lângă locul de odihnă veşnică al torţionarului care l-a maltratat, cândva, în
prelungitele anchete. Din cauza acestei vecinătăţi nepotrivite, 37 de ani mai
târziu, la 13 aprilie 2012, într-o zi de vineri, în Săptămâna Mare, osemintele
poetului au fost reînhumate la Mănăstirea Petru Vodă, din judeţul Neamţ.
Noul loc de veci se află lângă mormântul părintelui Gheorghe Calciu (1915-
2006). Osemintele clericului au fost aduse din Statele Unite, unde a murit
datorită unui cancer la pancreas.
În anul 2010, Simona Carmen Popa, fiica poetului Radu Gyr a solicitat
Tribunalului   Bucureşti   revizuirea   condamnării   din   30   martie   1959,
reabilitarea totală a poetului şi a cerut diverse sume de bani drept daune
morale şi materiale. Spre bucuria unora, toate aceste revendicări au fost
respinse, deoarece condamnarea lui Radu Gyr a avut un caracter politic
(Evenimentul zilei, din 3 februarie 2013-autor Ionel Stoica). A rămas în
picioare  numai   reabilitarea  poetului   pentru  poezia  „Ridică-te   Gheorghe,
ridică-te Ioane”. Cu toate acestea, deciziile emise în acest sens în anii 2011
şi 2012, de Tribunalul Bucureşti şi de Curtea de Apel Bucureşti, nu sunt
luate în seamă de opozanţii antisemitului Radu Gyr, care  solicită să fie
rejudecate şi reformulate, fiind considerate nemeritate.
Detalii şi comparaţii în partea a doua.

Ion Anton Datcu