getbeget

Andrii Popa,

de la haiducul celebru, la şlagărul de succes.

Andrii Popa a fost un căpitan de haiduci din comuna doljeană-Seaca de Câmp, situată la Sud de Craiova, aproape de Dunăre, la Est de Calafat. O scurtă perioadă a luptat alături de haiducul Iancu Jianu, între 1808 şi 1815. În noiembrie 1809, cei doi asociaţi, împreună cu câteva sute de haiduci au atacat Raiaua Vidin, unde paşa Pazvant Oglu a fost ucis drept răzbunare faţă de acţiunile turcilor, care jefuiseră Craiova în urmă cu un an, în fruntea otomanilor hrăpăreţi fiind acest paşă plin de lăcomie. Haiducul Andrii Popa cunoştea în detaliu ambele maluri ale Dunării din acel sector fluvial. Avea iscoade plătite, pentru a fi informat care boieri veneau cu mulţi bani acasă şi în ce zile ale săptămânii Cetatea Vidin avea puţini străjeri la porţile importante.

Tot cu acea ocazie, Andrii Popa a eliberat dintre zidurile Vidinului mai mult de 50 de cadâne românce (500 este o estimare exagerată;), pe care le-a adus la casele lor, acolo de unde fuseseră răpite de turci. Legenda spune că pe cele mai frumoase le-a vândut unor boieri, pentru a câştiga ceva în urma efortului depus. Pe lângă deposedarea bogaţilor de valori, lupta haiducului s-a îndreptat chiar împotriva fanarioţilor şi otomanilor, care jinduiau la belşugul Olteniei. Nu a fost însurat, dar a lăsat în urmă câţiva copii, deoarece viaţa lui se desfăşura într-o continuă mişcare. Nu staţiona multe zile într-un loc, fiind în pericol de a fi descoperit uşor de potera domnească şi dus pentru toată viaţa în infernul torturilor de la ocnele cu sare, la munca dură cu târnăcopul.

Andrii Popa este întemeietorul localităţii Palilula, din vestul Craiovei, pe malul drept al Jiului. La începuturi s-a numit Pali, ceea ce înseamnă „vechi” în indo-europeană. În Bulgaria vecină există un alt sat cu denumirea de Palilula, iar în Serbia, o periferie a Belgradului poartă această denumire. În câteva rânduri s-a întâlnit cu Tudor Vladimitescu, pe atunci la rangul de sluger, căruia i-a oferit diferite sume de bani în scopul pregătirii răscoalei de la 1821. Tot în postura de filantrop, haiducul a dăruit suma necesară construirii unei biserici în satul Palilula, lăcaş de cult inaugurat în 1827, după nouă ani de la moartea celui care a dorit să-i fie ctitor.

Activitatea de haiducie a lui Andrii Popa s-a extins şi în alte zone atrăgătoare ca beneficiu sau profit. Nivelul averilor boierilor din ţara vecină-Moldova, a ajuns şi la urechile haiducilor olteni, motiv pentru care şi-au îndreptat efectivele în acea direcţie. Mai întâi au insistat în perimetrul plantaţiilor viticole şi a comercializării lemnului, mari aducătoare de bunăstare pentru proprietarii lor. Evident, că păgubiţii au anunţat stăpânirea, deoarece le erau dijmuite câştigurile „de o ceată de tâlhari veniţi din Valahia”.

Într-o acţiune desfăşurată la conacele boierilor moldoveni, Andrii Popa a fost ucis în luna noiembrie 1818, în localitatea Valea-Seacă situată la 44 de km. Sud de Bacău. Cel care l-a redus la tăcere, din poruncă domnească, a fost căpitanul ceangău, Michael Kozony, şeful arnăuţilor moldoveni. Haiducul a fost împuşcat în frunte, cu un pistol cu cremene, după ce poteraşii îi retezaseră o mână cu hangerul. Domnitor în Moldova era Scarlat Callimachi (1812-1819). In memoria lui Andrii Popa, în anul 1975 s-a turnat un reuşit videoclip între zidurile unei cetăţi medievale, la turnuri stând de strajă, neîntrecutul solist, Florin Mony Bordeianu, căruia, mai târziu, la vârsta de 68 de ani, i s-a amputat un picior, o recompensă urâtă şi imprevizibilă a vieţii.

Poezia Andrii Popa a fost scrisă în 19 strofe de poetul Vasile Alecsandri în noiembrie 1843, pe parcursul a trei săptămâni de tratament la Tg. Ocna, salină situată la 66 de km. sud de Bacău. Datele istorice le-a extras dintr-o baladă populară recitată în zonă, localitatea Valea-Seacă fiind situată în apropiere, la 51 de km. Est de Târgu Ocna.

Muzica a fost pusă pe portativ 130 de ani mai târziu, de Mircea Baniciu, în anul 1973. Viitorul şlagăr de mare succes s-a cântat pentru prima oară la Sala „Palatului”, din Bucureşti, de formaţia timişoreană „Phoenix”, la 19 noiembrie 1974. Tineretul era în delir. Interesant este cum s-a ajuns aici. Din relatările lui Nicolae Covaci, fondatorul trupei, artist plastic la bază, am înţeles că totul a fost hotărât de şansă. Grupul de instrumentişti talentaţi a fost înfiinţat în noiembrie 1962, pe afiş apărând şi sub numele de „Transsylvania-Phoenix” (a se observa succesiunea celor cinci evenimente, care, toate au avut loc în luna noiembrie, pe parcursul diferitelor perioade şi asemănarea dintre denumirea localităţii natale, cu locul unde a fost anihilat haiducul). Până în 1972 formaţia era cunoscută mai mult pe plan local şi în câteva scurte turnee interpretând în limba engleză hiturile celebrelor trupe vestice, la modă.

În perioada, 1-24 iunie, 1971, dictatorii României comuniste, Nicolae şi Elena Ceauşescu au vizitat patru ţări asiatice : China, Coreea de Nord, Vietnamul şi Mongolia. Impresionaţi de metodele disciplinare aplicate în cultura ţărilor vizitate, la întoarcerea în ţară au impus urgent o importantă reformă culturală. Măsurile energice interziceau cu desăvârşire ca soliştii să mai cânte într-o limbă străină pe scenele teatrelor de revistă şi în toate spectacolele organizate pe teritoriul României.

În urma acestor restricţii, trupa „Phoenix” a început să interpreteze muzică Folk şi Etno, în care erau incluse numai piese româneşti, devenite celebre în scurt timp, precum: Vremuri, Canarul, Meşterul Manole, Mugur de fluier. Lângă ele a fost alăturată melodia Andrii Popa, cu sentimentul ezitant că nu va avea mari sorţi de izbândă. Realitatea a fost alta. Succesul piesei Andrii Popa a căpătat dimensiuni nesperate, gigantice, tineretul plutea pe aripa unui vis frumos, devastator.

Tot din cauza îngrădirilor impuse de reforma culturală de mai sus, la data de 17 septembrie 1973 a apărut Cenaclul „Flacăra” condus de poetul Adrian Păunescu, în vârstă de 30 de ani. În cei 11 ani şi nouă luni de activitate, pe parcursul a 1.615 spectacole, au fost promovate piese autentice de Folk românesc, multe scrise de fondatorul celebrului cenaclu. Printre cei 48 de solişti remarcabili s-au numărat Anda Călugăreanu, Tatiana Stepa, Magda Puşkaş, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Vasile Şeicaru, Nicu Alifantis, Victor Socaciu, Ştefan Hruşcă, Valeriu Sterian şi 14 trupe de notorietate, printre care Phoenix, Mondial, Ecou, Poesis, Cetatea, Partaj şi Opinia. Văzând impactul şi mobilizarea tineretului, de a se aduna cu zecile de mii pe stadioanele în clocot, dictatorii ţării au intrat, din nou, la idei. Parcă regretau, oarecum, impunerea acelei reforme culturale, care se putea răsfrânge împotriva iniţiatorilor ei.

În vara anului 1974, Casa de Cultură a Studenţilor „Grigore Preoteasa”, de pe Calea Plevnei, nr. 61, din Bucureşti devenise un vulcan în fierbere. Se răspândise vestea că a apărut un nou gen muzical. În fiecare seară sala era arhiplină, în dorinţa să audă poeziile lui Minulescu, Topârceanu, Alecsandri şi Bacovia puse, recent, pe note. De fiecare dată nu lipsea piesa de mare succes, Andrii Popa, compoziţie a timişoreanului Mircea Baniciu, aflată în vârful topurilor de profil. Nu trebuie uitat uriaşul talent – Marian Nistor, fondatorul trupei „Savoy”, un solist imbatabil, la activ cu 10.000 de spectacole cu sălile pline, în care se interpretau celebrele piese pe versurile lui Macedonski, Minulescu, Alecsandri, Topârceanu, lista fiind lungă. Se atinsese un nivel de vârf, un fenomen incredibil, tineretul căzând în extaz. În mijlocul acestui autentic florilegiu trebuie inclus acel unicat, care a fost legendarul Gabriel Drăgan, solistul formaţiei „Mondial”, cu celebra sa „Iubire, bibelou de porţelan”.

Ultimul spectacol al Cenaclului „Flacăra” s-a desfăşurat la data de 15 iunie 1985, pe stadionul ploieştean „Petrolul”, soldat cu cinci morţi lângă zeci de răniţi, în panica şi haosul provocat prin întreruperea curentului electric din cauza furtunii violente. Show-ul a început la orele 18.00 şi s-a întins spre miezul nopţii, când s-a declanşat infernul. În dimineaţa acelei zile fatidice, organizatorii, care au fost avertizaţi de meteorologi au cerut fără rezultat amânarea desfăşurării cenaclului. Piesa Andrii Popa s-a cântat pentru ultima oară pe acea scenă... Cenaclul „Flacăra” a fost interzis, spre bucuria celor care se temeau de furia maselor dezlănţuite, mânie declanşată în forţă patru ani mai târziu, în decembrie 1989...

Ca o concluzie de final, mulţi dintre noi am traversat acele perioade emoţionale, pline de sensibilitatea romantismului, când totul a rămas o frumoasă amintire, un capitol al trăirilor intense, care nu poate fi adus înapoi.

Ion Anton DATCU, iulie 2018, Laval

 

Andrii Popa

Scrisă de Vasile Alecsandri în noiembrie 1843, la Tg. Ocna, inspirat de o baladă populară, care amintea despre un eveniment petrecut în zonă.

Cine trece-n Valea-Seacă

Cu hangerul fără teacă

Şi cu pieptul dezvelit ?

Andrii-Popa cel vestit !

Şapte ani cu voinicie

Şi-a bătut joc de domnie

Şi tot pradă ne-ncetat,

Andrii-Popa, hoţ bărbat!

Zi şi noapte, de călare,

Trage bir din drumul mare,

Şi din ţară peste tot!

Fug neferii cât ce pot,

Căci el are-o peşcă plină

Cu trei glonţi la rădăcină,

Ş-are-un murg de patru ani,

Care muşcă din duşmani,

Ş-are fraţi de cruce şapte,

Care-au supt sânge cu lapte.

Şi nu-i pasă de nimic,

Andrii-Popa cel voinic!

Căpitane, frăţioare,

Ce se vede despre soare?

Să zăresc vro patru cai!...

N-auzişi tu de-un Mihai?

Căpitane, te găteşte,

Mihai mândrul te goneşte.

Iată-1, vine ca un zmeu!

Fă trei cruci la Dumnezeu.

Cum îi vede-n depărtare,

Popa strigă-n gura mare:

„Hai la goană de neferi!

Hai la horă de muieri!”

A zis! ţipă, se aruncă,

Trece şes, pâraie, luncă

Cu fugarul sprintenel

Şi cu hoţii după el.

Mihai mândrul vine iară,

Falnic ca un stâlp de pară,

Pe-un cal alb ce n-are loc

Şi din ochi aruncă foc.

Fug cum fuge-o o rândunică,

Fug ca fulgerul când pică,

Şi se duc voinicii, duc,

Cu urgie de haiduc!

Piept în piept!... câmpul răsună

Toţi de tot dau împreună.

Toţi la luptă-s încleştaţi,

Toţi în sânge încruntaţi.

„Ura, fraţi!” caii nechează,

Sus văzduhul scănteiază.

„Ura!” moartea s-a ivit!

Vulturu-n zbor s-a oprit!

Zi de vară pân-în seară

Dau voinicii să se piară

Şi cu fierul ascuţit,

Şi cu pumnul amorţit.

Sângele-n răni gâlgâieşte,

Glasu-n gură se sfârşeşte.

Zece-s morţi! doi încă vii,

Mihai mândrul şi Andrii.

Andrii fuge făr-de-o mână,

Prinde murgul la fântână,

Dă pieptiş, sare pe şa

Şi din gură zice-aşa:

„Zbori, copile sprintenele,

Să mă scapi de chinuri grele,

Că mă jur, de mă-i scăpa,

Ca pe-un frate te-oi căta”.

Murgul sprinten se repede.

În zadar! Mihai mi-l vede!

„Stai, hoţ-popă, dragul meu,

Să-ţi arăt cine sunt eu!”

Şi cum zice, mi-l chiteşte,

Drept în frunte mi-l loveşte!

„Ura!” Vulturul din nori

Răcni falnic de trei ori.