getbeget

de Marius Finca

Iordanes scrie la paragraful 295 în Getica sa că ,,în al treilea an al intrării sale în Italia , precum am spus, la sfatul împăratului Zenon, şi-a scos hainele sale particulare şi îmbrăcămintea neamului său şi a îmbrăcat hainele de împărat şi de domn al goţilor şi romanilor”. Nu a fost singurul conducător de neam get care a adus omagiu neamului său și care se mândrea cu originea sa: și împăratul Galeriu, cel care a schimbat numele Imperiului Roman în Imperiul Dacic și a pus pe arcul de triumf de la Salonic reprezentări ale geților săi, dar și împăratul Constantin cel Mare, cel care a pus pe arcul de triumf de la Roma opt statui de daci. Vom detalia la timpul cuvenit aceste fapte!

Theoderic devine rege al Italiei în anul 493 şi sub el la fel ca şi la vizigoţi se cultivă limba geto-goţilor a lui Ulfilas aşa cum arată papirusul din Arezzo şi Neapole, un calendar şi omiliile ostrogoţilor a căror autenticitate cu Codex Argenteus al lui Ulfilas a dovedit-o învăţaţii cardinali Mai şi Castiglionoi. Fiind descălecător de neam şi ţară, pentru bună rînduială a dat un Codex Theodorici, lucrărică scrisă cu mare grijă după Leges bellagines strămoşeşti ca să nu-şi uite săracul baştina şi străbunii şi nu cum fac astăzi românii! Acest cod interzicea căsătoriile dintre băştinaşii italici şi noii veniţi şi înstăpîniți, adică neamurile goților din Scandia şi geţii mioritici. Fiindcă ierarhii iudeo-creştini erau nemulţumiți, le-a pus în Codex pedepse aspre pentru clevetirea cultului arimin, adică ,,religia lui Zamolxe” după zisa patriarhului arătat, iar pe papa Symmachus, l-a dat jos de pe jilţ pentru că nesocotea legea statului, punîndu-l la popreală în anul 514. Din datele arătate mai sus rezultă fără putinţă de tăgadă că Teoderic cel Mare era de neam get. Regatele întemeiate după anul 410 în imperiul roman de apus în Italia, Galia, Spania şi Africa de nord de către triburile de vizigoţi, ostrogoţi, vandali, alani, suebi, franci şi alamani au avut drept cult de stat ,,religia lui Zamolxe” pînă la începutul secolului VII, când au fost fie convertiți la credința romană, fie asimilați.

Iordanes a scris cartea Getica la anul 551 pentru prietenul său Castalius. El face un rezumat al cărţii De origine actusque Getarum de Flavius Magnus Aurelianus Casiodorus (485-578) care a scris-o la cererea lui Theoderic cel Mare fiind demnitar la curtea acestuia. El spune că a făcut adaosuri potrivite din scriitori greci şi latini amestecînd la început, mijloc şi sfîrşit multe din cele pe care le-a socotit utile. Mărturiseşte el în paragraful l: ,,frate Castalius… lăsînd la o parte mica lucrare pe care o am în mîini, adică prescurtarea cronicilor, să expun cu cuvintele mele, într-o singură carte scurtă, cuprinsul celor douăsprezece volume ale Senatorului, despre originea şi faptele geţilor, sarcină destul de grea.”. Eustathius Epiphaniensis spunea despre împăratul Teoderic că „este fie scit de neam, fie că e bărbat de neam gotic”.

Theoderic a fost un mare rege, nu numai al timpului său ci și al întregii istorii europene. Am văzut că el a fost un exemplu pentru Carol cel Mare, și din mărturiile istoricilor contrmporani reiese că a fost foarte prețuit de popor. Dacă citești cele scrise de contemporani te uimesc laudele care i se aduc, așa cum doar la Stalin, Ceaușescu și alți dicatatori moderni am mai întâlnit; cu deosebirea că acelea erau sincere!

”Theoderic a fost un om de mare diatincție și bunăvoință față de toți și a domnit 33 ani. În vremea sa Italia s-a bucurat de atâta șansă astfel încât chiar și succesorii lui au moștenit pacea. A fost bun în tot ceea ce a înfăptuit. Așa a condus simultan cele două nații, romanii și goții, și deși el însuși era arian, niciodată nu a atacat religia catolică sau calcedoniană, adică cultul oficial ortodox; el oferea jocuri în circuri și amfiteatre, astfel că chiar romanii îl numeau un Traian or Valentinian; perioadele acestor împărați el le-a luat ca model. Iar goții datorită edictului său l-au considerat cel mai mare rege al lor”. (Anonymus Valesianus, Excerpta II, 59-60).

Aceste laude sunt sincere căci ele aparțin unui editor din secolul al XVII-lea, Henri Valois, care a făcut această compilație din scrieri vechi, în mare parte rătăcite. Catolic fiind nu avea nici un interes să laude un eretic arian, dar scrupulos și corect a redat ceea ce a citit el însuși. În acest pasaj, prin romani trebuie înțeles cetățeni ai imperiului. Goții erau concentrați în nordul Italiei, în timp ce romanii erau predominanți în restul peninsulei. El avea statutul de vicerege al Italiei, subordonat împăraților de la Constantinopol, dar în același timp acționa ca rege independent al goților, care nu aveau cetățenie romană. A iubit poporul său și a fost iubit pe măsură de acesta. Spre deosebire de vandali, a arătat toleranță religiasă nu numai față de creștini dar și față de evrei. Mărturie ne stă scrisoarea adresată evreilor din Genova: ”Adevarata dovadă de civilizație este respectul față de lege. Acesta face posibilă conviețuirea comunitară și separă omul de brută. Noi astfel acceptăm cererea voastră ca toate privilegile legate de obiceiurile iudaice oferite vouă în antichitate trebuie reînoite acum...Noi nu putem impune o religie, căci nimeni nu poate fi forțat să credă dacă el nu vrea”.

Theoderic s-a dovedit și un diplomat fin, el stabilind relații strategice, inclusiv prin diferite căsătorii de alianță cu regii din vestul continentului, ceea ce l-a făcut pe Iordanes să constate: ”nu există nație vestică cu care Theoderic să nu se fi împrietenit sau de care să nu încerce să se apropie în timpul vieții. Și-a căsătorit fiicele cu regele vizigot Alaric II, respectiv prințul burgund Sigismund, sora Amalfrida cu regele vandal Thrasamund iar el însuși s-a căsătorit cu sora regelui francilor Clovis I.

Desigur, aceste politici nu au fost întotdeauna de succes în menținerea păcii: când Clovis a atacat pe frații vizigoți în sudul Galiei în 506, ucigându-l pe Alaric în bătălia de la Vouillé și cucerind Aquitania în 507, Theoderic s-a văzut nevoit să intervină, salvând Septimania pentru vizigoți și extinzând dominația ostrogotă în sudul Franței (Provance), în detrimentul burgunzilor. Aici restabilește în 510 defuncta prefectură pretoriană de Galia. După moartea lui Alaric, a domnit și peste vizigoți ca regent al nepotului său minor Amalaric, restabilind practic unitatea tuturor goților/geților din sudul Europei.

Theoderic a fost totodată și un bun gospodar, care a reușit să organizeze activitatea economică a regatului său. Spre exemplu, după cum a consemnat Cassiodor (Variarum, III. 25) el a instituit în Dalmația un oficiu fiscal și o comisie specială care să inspecteze minele de fier din zonă și să le extindă producția. A fost preocupat și de dezvoltarea agriculturii prin producerea și distribuirea uneltelor, de buna aprovizionare a armatei și în general de bunul mers al întregii societăți.

Despre înflorierea vieții economice în Dalmația din perioada stăpânirii ostrogote avem mărturiile lui Sir John .. care a întreprins o seroasă activitate arheologică în secolul al XIX-lea în Balcani și a scris o carte remarcabilă... din care cităm: ”Dominația ostrogotică în Dalmația , după cum deja am mai spus a fost o perioadă de prosperitate în istoria provinciei. Numărul monedelor ale lui Theodoric, Athalaric, și chiar regii ulteriori Witiges și Totila despcoperite pe teritoriul Dalmației este remarcabil, și noi mai avem și afirmația lui Procopius că a existat, alături de provincialii romani, o populație gotică stabilă.” John.. a fost și un fin observtor al oamenilor, obiceiurilor, tradițiilor și graiurilor locale. Într-o dicuție cu un ghid local din Verlica, azi în Croația, la întrebarea adresată acrestui privind părerea sa despre proveniența unor ruine, acesta afirmă că aparțineau vechilor Goti-Romani, goți-romani, care locuiau acolo la sosirea strămoșilor săi slavi. Răspunsul desigur că l-a surprins pe britanic căci era evident că informația nu o avea din cărți. Tradițiile locului, nu puține, a păstrat amintirea goților așa cum erau ei: romanici, nu germanici! (op. cit. P. 64)

De remarcat că Theodoric a mai dus în 504-505 și o campanie de eliberare fraților săi din Panonia natală aflați vremelnic sub stăpânirea gepizilor, încununată de succes, prin cucerirea orașului Sirminum, fosta capitală a unor împărați de origine dacă ai Imperiului Roman, actuala Sremska Mitrovița în Voivodina.

Theoderic a luat parte activă la aprigele dispute religioase ale epocii – monofizismul, calcedonismul, schisma acaciană provocată de Henotikon, apărând credința ”ariană” a poporului său chiar și împotriva senatului, care trecuse de partea împăratului Iustin I. În anii de final, forțat de împrejurări, a încetat a mai fi acel patron arian tolerant cum l-am văzut în primii ani ai domniei. Boetius ne spune că: ”Într-adevăr, moartea sa a curmat brusc ceea ce ar fi putut degenera într-o mare persecuție a bisericii universale în contrapondere pentru măsurile luate de Iustinian în Constantinopol împotriva arienilor de acolo”.

În imaginea de mai jos apare o monedă reprezentându-l pe împăratul Zenon, iar pe avers zeița Victoria, cu aripi de înger, crucea în mâna stângă și roata vieții în mâna dreaptă, imagine de pe monezile vizigoților din Spania, din aceeași perioadă, imagine deja familiară cititorilor fideli. Mai jos o alta cu regele Theodohad.

Harta din figura alăturată arată întinderea regatului ostrogot în Balcani și nordul peninsulei Italice. De remarcat că el se suprapune în mare măsură peste sudică din regatul moștenit de Lothar, fiul lui Carol cel Mare, regat despre care spuneam că era populat în bună parte de urmașii acestor ostrogoți, adică strămoși ai românilor de azi. De aceea nu trebuie să ne surprindă că marele rege și împărat Carol cel Mare și-a ales drept model pentru mormântul din Aachen, capela regelui Theodoric de la Ravenna de unde a mutat chiar şi statuia ecvestră a acestuia, intitulată Regisole – Regele soare, așa cum erau reprezentați și alți conducători geți începând cu Apollo, sau împărați ai Imperiului Roman de origine getă, inclusiv Constantin cel Mare. Această statuie avea să fie distrusă în timpul Revoluției franceze, de cei ce urau adevărul și neamul nostru.

Mai merită amintită o altă analogie peste timp: Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. Lucrarea este importantă în primul rând prin învățătura și morala pe care le promovează, izvorâtă din vechile Legi Belagine, care păstrează aceleași principii moral-religioase, de dragoste față de oameni, indiferent originea etnică, socială sau religioasă, legi moștenite de la regii geto-dacilor, păstrate și adaptate și de Theoderic cel Mare, urmașul acestora. Din păcate, occidentul european nu a putut asimila acest tip de a face politică și de a conduce un popor, ei urmând învățăturile ale lui Niccolo Machiavelli, contemporanul domnitorului român, consemnate în scris în Principele.

Harta împărțirii Imperiului carolingian între cei trei fii ai lui Carol cel Mare.

După moartea lui Theoderic Amalul în 526, ostrogoții și vizigoții s-au separat din nou. La conducerea regatului vizigot a ajuns Amalaric, iar la cel ostrogot Atalaric, nepot după fiica Amalasunta a lui Theoderic, care a fost regentă și a jucat un rol politic important. Ei nu au fost capabili să pună capăt disputelor dintre nobilii geți, astfel că Theodahad, nepot după sora lui Theodoric, Amalafrida, preia inițiativa și îi ucide pe cei doi regi și pe Amalasunta. Acesta a fost începutul unei perioade sângeroase, alți trei conducători fiind uciși în următorii cinci ani. Moartea lui Theodahad a însemnat și stingerea dinastiei ”străluciților geți amali”.

Marius Fincă

Acest articol a apărut în Zig-Zag roman-canadian, nr. 160, februarie 2014