Pentru a comanda cartile noastre, va sugam scrieti-ne pe adresa contact@getbeget.org
Cine sunt stramosii nostri....
Orice lucrare istorică care presupune osârdie, profunzime şi responsabilitate a conştiinţei de a te afla în slujba adevărului, chiar dacă nu aparţii tagmei istoricilor este o acţiune perfect justificată. Cercetătorul trebuie să trăiască intens tematica şi exigenţa sa să fie maximă aşa încât cercetarea şi aprofundarea spirituală să meargă împreună. Cunoaşterea devine în mod indiscutabil o căutare prin sine însăşi.
Libertatea de spirit este un dar al Harului dumnezeiesc, care trebuie pus în slujirea lui Dumnezeu şi a Neamului, respectiv în slujba istoriei şi a vieţii religioase propriu-zise, întru-cât nu există istorie fără viaţă religioasă, precum nici Biserică fără istorie naţională şi universală.
Lucrarea de faţă tratează prin noile exigenţe ale cunoaşterii mişcarea generală a istoriei Naţiunii Daco-Române, ca geneză a istoriei universale.
Marius Fincă, sub aspectul unei exhaustive aprofundări în dacologie, propune o serioasă şi considerabilă documentare ştiinţifică, care evidenţiază neîntrerupta continuitate a dimensiunii spirituale a Naţiei Daco-Române, ca Naţiune-Matcă. Aproape cu nimic mai prejos decât titanii noştrii tracologi, Marius Fincă toarce firul neîntrerupt al Neamului din Caierul Zorilor divini până la strălucirea Constelaţiei de astăzi.
Gheorghe Constantin Nistoroiu
Această lucrare nu se vrea o cronică istorică completă, ci doar o inventariere a ştirilor referitoare la etnonimul strămoşilor noştri. Din lipsă de spaţiu şi timp ne-am referit doar la cele mai cunoscute patru nume: dac, get, valah şi român, cu toate variantele lor, lăsând la o parte altele mai puţin răspândite ca hiperborean, mis/moes, carp sau care se referă la grupe mai mari de populaţii: scit, trac. Desigur nu am putut epuiza complet sursele imense avute la dispoziţie, iar veridicitatea unora poate fi îndoielnică. Unde a fost posibil am citat sursele originale, fără a îngreuna inutil parcurgerea textului cu citate greceşti, latine sau din alte limbi. Unele din informaţii sunt contradictorii sau aparent contradictorii (spre exemplu comentariile medievale sau moderne referitoare la originea poporului şi a limbii noastre daco-tracă sau romano-latină;), dar nu acesta a fost scopul lucrării, de a face lumină în aceste dezbateri interminabile, ci doar de a sublinia trei idei fundamentale:
- Echivalenţa celor patru principale etnonime ale strămoşilor noştri;
- Vechimea tuturor acestor denumiri (şi deci implicit a celor ce cu mândrie la purtau), chiar dacă în diferitele perioade şi zone unde au fost identificaţi străbunii au predominat unele sau altele în dauna celorlalte;
- Unitatea dar şi complexitatea culturală şi lingvistică.
De aceea am redus la minim comentariile şi concluziile personale, limitându-le în principal la sublinierea ideilor mai sus enunţate.
Cu dragoste de Dumnezeu şi de neam!
Marius Fincă
Cuprins
NEVOIA DE ADEVĂR 5
Istoria, o ştiinţă interzisă? 11
Capitolul 1 - Dacii 27
1.1. Scrieri pierdute despre daci 29
1.2. Triburi şi populaţii cu numele de daci 31
1.3. Antichitatea clasică greco-romană 36
1.4. Dardanii 51
1.5. Capadocia 53
1.6. În Biblie 53
1.7. La vedici 56
1.8. Dacii în Irlanda 58
1.9. Germanii 59
1.10. Danezii 44
1.11. Provincii ale imperiului roman cu numele Dacia 66
1.12. Daci în armata romană 69
1.13. Dovezi ale prezenţei dacilor în evul mediu în România 71
1.14. Dacii în Balcani în evul mediu 80
1.15. Dacii în documente şi tradiţii medievale iberice 89
1.16. Dacii în legendele românilor 90
1.17. Împăraţi romani 91
1.18. Etimologie 94
1.19. Toponime 99
1.20. Nume de persoane 103
Capitolul 2 - Geţii 109
2.1. Zeiţa Geia, Gaia sau Glia. Geţii, oamenii pământului 112
2.2. Zeul Marte 114
2.3. Zamolxe 115
2.4. Hercule şi Geryon 125
2.5. Amazoanele 126
2.6. Axa lumii în Geţia? 127
2.7. Luptele dintre geţi şi faraonii egipteni 129
2.8. Limba geţilor 130
2.9. Scrierea 133
2.10. Populaţii getice 137
2.11. Ovidiu 140
2.12. Însemnări geografice 143
2.13. Alte mărturii din antichitatea clasică greco-romană 144
2.14. În Biblie şi tradiţiile creştine 158
2.15. Geţii în evul mediu 162
2.16. Etimologie 182
2.17. Localităţi 185
2.18. Nume 186
Capitolul 3 - Românii 189
3.1. Arimii cei vechi sau arimaspii 191
3.2. Arimii inventatorii scrisului 201
3.3. Arimii în Egipt şi Asia 203
3.4. Armenii 206
3.5. Rahmanii din India 208
3.6. Rimii din Italia 210
3.7. Rimii din Peninsula Iberică 213
3.8. Remii din Galia 214
3.9. Sarmaţii 215
3.10. Românii din Peninsula Istria, Dalmaţia şi Balcani 223
3.11. Germanii, numiţi şi hermani, alemani, alani, teutoni sau vochiţi 226
3.12. Basilea ton Romaion – Imperiul Roman de Răsărit 231
3.13. Românii pe teritoriul actual al României în Evul Mediu 237
3.14. Legenda rohmanilor 241
3.15. Etimologie 245
3.16. Toponimie 247
3.17. Nume 255
Capitolul 4 - Vlahii 265
4.1. Pelasgii 266
4.2. Primii născuţi, din pământ 269
4.3. Pelasgii, vechi locuitori ai teritoriilor de etnogeneză a românilor 271
4.4. Troia 276
4.5. Pelasgii în Grecia şi Insulele Mării Egee 278
4.6. Pelasgii în Italia 284
4.7. Pelasgii în Europa Centrală 286
4.8. Galii 287
4.9. Walhalla în Scandinavia 295
4.10. Balag – „veriga lipsă” între pelasg şi valah 295
4.11. Babilon şi India 297
4.12. Egipt şi Nordul Africii 298
4.13. Avii sau laii 300
4.14. Typhon, Glycon, Pithon, Dragon, Dagon 302
4.15. Vulcan 303
4.16. Biblia şi scrierile creştine vechi 306
4.17. Valahii în Evul Mediu 308
4.18. Legile Bellagine 336
4.19. Etimologie 341
4.20. Toponimie 349
4.21. Nume 354
Concluzii 357
Preţ $20.00
Gloante cu dedicatie
Capitalismul rapace, care era hulit cândva, cu multă mânie proletară de către propaganda comunistă, a început să lase pe drumuri milioane de nevinovaţi, potenţiali sclavi ai vremurilor noi. Crizele financiare s-au îndesit şi se prelungesc, fără ca cei care le provoacă să dea vreo explicaţie. Indiferent pe ce continent poposim, trăim o perioadă de umilinţe controlate, la fel ca în comunism. Ciocoimea roşie sau de altă culoare a avut, totdeauna, un statut aparte şi va fi ocolită în continuare de legile în vigoare. Se constată că, încet, încet, totalitarismul a fost copiat de actualii capitalişti, mulţi dintre ei fiind, în alte vremuri, simpatizanţi ai comunismului sau chiar foşti exponenţi ai acestuia. Continuând regresiunea, oare suntem condamnaţi să ne întoarcem din nou la sclavagism? Edificatoare este o strofă, scrisă de poetul George Filip, la finalul impresionantului poem, ce poartă titlul, Iarmaroc :(...) mă-nchin acestor vreri totalitare / la iarmarocul vieţii vă invit / veniţi, drogaţi ai clasei proletare / marxismul mondial s-a revopsit.
De ce s-a revopsit? Pentru că, Drepturile omului la libera exprimare, din articolul 19, sunt din nou ciuntite, limitate, scurtate, prin legi şi ameninţări, aşa cum erau în comunismul luminos, pe parcursul multor decenii.
Octombrie 2012
Erată conclusivă sau Prezentare de carte
În paginile volumului Gloanţe cu dedicaţie, cronicarul a încercat să transmită un mesaj clar, scris fără răutate, deşi adepţii reproşurilor vor căuta, ca de obicei, alte înţelesuri maliţioase. Morţii unora nu pot fi consideraţi altfel faţă de morţii altora.
Autorul a dorit să tragă un semnal de alarmă ca toate nenorocirile care au avut loc în diferite perioade să nu se mai repete. Tristele evenimente nu sunt prezentate admirativ şi nu au fost incluse ca nostalgii.
Lucrarea este formată dintr-un mănunchi de opinii, pro şi contra, care pot fi acceptate sau detestate, în funcţie de preferinţe sau de care parte a baricadei se află cititorul avizat.
Totodată, cartea poate fi considerată un cumul de eseuri care, conform definiţiei, înseamnă un studiu în care subiectul nu este epuizat, ulterior putând fi completat şi îndreptat.
Pentru a stopa controversele interminabile, mai ales că au apărut legi restrictive dreptului la libera exprimare, autorul este nevoit să se conformeze noilor interpretări şi dispoziţii. Da, a fost Holocaust! Cine nu e cu noi, e împotriva noastră, ne avertiza neuitatul citat, care în anii 50 era un ultimatum!
Ion Anton Datcu
Cuprins
PRIMA PARTE - RAFALE CU DEDICAŢIE
Motto 6
Capitolul 1 - Debutul controverselor 7
Capitolul 2 - Fantezii eroizante 11
Capitolul 3 - Pericol ignorat 15
Capitolul 4 - Cauză şi efect 19
Capitolul 5 - Noaptea sugrumaţilor 23
Capitolul 6 - Sentinţe şi tendinţe 27
Capitolul 7 - Alungarea monarhului compromis 31
Capitolul 8 - Abatorul revanşei 35
Capitolul 9 - Mărire şi decădere 39
Capitolul 10 - Cumpăna destinelor 43
Capitolul 11 - Demenţa reeducării forţate 47
Capitolul 12- Ipoteze şi antiteze 51
Capitolul 13 - Toboganul unor vieţi 55
Capitolul 14 - Vigilenţa Securităţii 59
Note - Gloanţe cu dedicaţie 63
În loc de post scriptum 65
PARTEA a II-a TRISTEŢEA MARILOR CONVULSII
Motto 71
Capitolul 1- Scânteia violenţei 72
Capitolul 2 - Apocalipsa morţii 76
Capitolul 3 - Infernul selectiv 80
Capitolul 4 - Jurământ trădat 85
Capitolul 5 - 23 August 1944, între glorie şi decădere, între lauri şi dezamăgiri 89
Capitolul 6 - Urmăriile conspiraţiei 93
Capitolul 7 - Confruntări şi evaluări 97
Capitolul 8 - Durerea comparaţiei 101
Capitolul 9 - Lupta de clasă 105
Capitolul 10 - Doctrina suferinţei 109
Capitolul 11 - Erori şi orori 113
Capitolul 12 - Scrisoare deschisă 118
Capitolul 13 - Conflicte din scripte 122
Capitolul 14 - Craiova amintirilor 128
Note - Tristeţea marilor convulsii 132
În loc de post scriptum 134
Preţ $12.00
Cartea iernii
Ediţia a II-a, revizuită şi adăugită de
Ortansa Tudor
A C R
Montréal Canada 2012
(culegere de colinde şi poezii pentru copiii de vârstă şcolară mică)
Concepţia grafică şi tehnoredactarea
Ortansa Tudor
Lectori de carte :
Natalia Tătărescu
Natalia Bodrug
Dumitru Ichim
Coperta
Victor Taranovici
Preţ $7.00